Peste 440 de șoferi au intrat în…cascada polițiștilor


  • la acțiune au participat efective ale Poliției din Vâlcea, Argeș, Gorj Olt și Sibiu și s-a desfășurat pe durata a opt ore
  • 246 de șoferi au fost sancționați pentru că au călcat prea tare pedala de accelerație

În data de 27 martie, între 0900 – 1300, respectiv 1500 – 1900, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Rutier Vâlcea, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciilor Rutiere din județele Argeș, Gorj, Olt și Sibiu au organizat o acțiune, tip CASCADA, pe DN 7, DN 64 și DN 67 din județul Vâlcea, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză ori a altor cauze generatoare de evenimente rutiere.

Neregulile constatate au condus la aplicarea a 443 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 140.000 lei, dintre care 246 au fost constatate la încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 39 de permise de conducere (26 pentru viteza excesivă, 9 depășire neregulamentară și 4 pentru alte abateri).

De asemenea, au fost întocmite și 3 dosare penale la regimul rutier, 2 săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și 1 pentru alte abateri.

Cu 134 la oră spre…120 de zile de…pieton

 În acest context, polițiști din cadrul Poliției orașului Băile Govora – Formațiunea Rutieră au depistat, un bărbat de 62 de ani, din orașul Horezu, care conducea un autoturism pe Drumul Național 67, în localitatea Bunești, cu o viteză de 134 de km/ h, într-un sector de drum în care limita de viteză este de 60 km/ h.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.300 de lei, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Ulterior, un alt autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, din județul Sibiu, a fost înregistrat de aparatul radar, pe Drumul Național 7, cu viteza de 126 km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.640 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.