Pentru a lua „cu suspendare” un vâlcean a recunoscut că a încercat să dea mită unui polițist


La data de 10 octombrie 2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, fără calitate specială, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. A fost stabilită o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării acesteia pe un termen de supraveghere de 2 ani și muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

Polițistul care a refuzat mita este din Grădiștea

„Dosarul a fost constituit ca urmare a denunțului formulat la data de 2 septembrie 2023 de către un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Grădiștea la D.G.A. – S.J.A. Vâlcea, pe care ofițerii anticorupție l-au înaintat de îndată unității de parchet competente. În urma administrării probatoriului a rezultat faptul că, în data de 2 septembrie 2023, în jurul orei 19.30, în timp ce inculpatul în cauză conducea un autoturism pe raza localității Grădiștea, nu a respectat semnificația indicatorului rutier obligatoriu dreapta, circulând astfel, pe contrasens. După ce a fost depistat în trafic și i-a fost adus la cunoștință faptul că va fi sancționat contravențional pentru fapta comisă și se va dispune măsura completară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 60 de zile, s-a deplasat la sediul Postului de Poliție Grădiștea unde, inițial, a oferit suma de 100 de euro agentului de poliție, care a constatat contravenția, sumă pe care, în urma refuzului acestuia, a majorat-o la 200 de euro, pentru ca, în schimb, agentul să nu îndeplinească un act care intră în atribuțiile sale de serviciu”, ne-au anunțat reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea.

Suma de 200 de euro a fost confiscată

„Prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a dispus și confiscarea sumei de 200 de euro de la inculpat. Pe parcursul cercetărilor, ofițerii de poliție ai DGA – SJA Vâlcea au desfășurat activități procedurale pentru administrarea probatoriului, în conformitate cu ordonanțele de delegare emise de procuror. Dosarul a fost trimis Tribunalului Vâlcea în vederea confirmării acordului de recunoaștere”, mai informează sursa citată.
Explicație foto: Postul de Poliție Grădiștea