Pentru 2016, milionul de euro – prioritatea edilului Peștereanu


La doar câteva săptămâni până în 2016, șeful administrației costeștene își creionează un bilanț destul de rotund pentru 2015 dar și ținte cât se poate de îndrăznețe pentru anul ce vine. Astfel, tânărul social-democrat are în plan nici mai mult nici mai puțin decât un milion de euro. Nu pentru vreun off-shore personal, ci pentru localitatea sa: „Încă din luna ianuarie, vrem să depunem un proiect pe Măsura 7.2, care are în vedere modernizarea a circa patru kilometri de drumuri locale. Ar fi vorba de circa un milion de euro pe Programul Național de Dezvoltare Locală, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitare „Regio BPC”, cu vecinii din Pietrari şi Bărbăteşti”.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă. Obiectivele de investiţii care pot fi finanţate în cadrul PNDL trebuie să vizeze lucrări de realizare / extindere / reabilitare / modernizare, respectiv dotare, pentru unul dintre următoarele domenii specifice: Sisteme de alimentare cu apă şi staţii de tratare a apei; sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate; unităţi de învăţământ preuniversitar, respectiv: grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, grupuri şcolare, colegii naţionale, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat; unităţi sanitare; drumuri publice clasificate şi încadrate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor; poduri, podeţe sau punţi pietonale; obiective culturale de interes local, respectiv biblioteci, muzee, centre culturale multifuncţionale, teatre; platforme de gunoi; pieţe publice, comerciale, târguri, oboare; modernizarea bazelor sportive; sediile instituţiilor publice ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a instituţiilor publice din subordinea acestora; infrastructura turistică dezvoltată de autorităţile publice locale ca instrument de punere în valoare a potenţialului turistic local, pentru obiectivele de investiţii aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale sau în administrarea acestora. Subprograme şi beneficiari eligibili.
În cadrul Subprogramului „Modernizarea satului românesc”: beneficiarii eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor. În cadrul Subprogramului „Infrastructură la nivel judeţean”: beneficiarii eligibili sunt unităţile administrativ teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale judeţene, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale judeţene.