
Pentru 20 metri pătrați, Jitianu îl acuză pe Cîlea și după moarte: „Din cauza lui, s-a creat un sindicat paralel!”
• preşedintele SINDAP Vâlcea a cerut degeaba spațiu gratuit de la CJ pentru sindicatul său care are numai zece angajați din instituție
Ședința de ieri a Consiliului Județean a avut un singur moment cu adevărat mai încins. Temperatura discuțiilor a explodat la proiectul de hotărâre privind închirierea unui spațiu în suprafață de 19,44 mp, situat la etajul III, respectiv (biroul 68) în imobilul Centrul Militar Județean din strada Maior V. Popescu nr.8, către Sindicatul Funcționarilor Publici și al Salariaților din Administrația Publică Locală a Județului Vâlcea. Fiind șeful pe linie de sindicat al lui Nicolae Jitianu, pesedistul Constantin Pîrvu a fost singurul care a pledat pentru gratuitate, nu pentru cei 500 lei lunari cu care se ajunsese la dezbatere.
Într-o clipă, atenția aleșilor a alunecat spre banii sindicatului și ajutoarele pentru deces de circa 30.000 lei acordate membrilor săi, în 2015. Jitianu a eșuat în a-și susține cauza cât de cât convingător. Când colega sa Carmina Drăghici, liderul celuilalt sindicat din CJ, a spus că numai câțiva dintre zecile de angajați ai instituției sunt afiliați la Jitianu și că, nici în aceste condiții, ea nu are nevoie de un spațiu separat, a venit și acuzația la Ion Cîlea: „Acest sindicat a fost creat din voința fostului președinte, de-asta s-a ajuns aici!” În cele din urmă, în ciuda insistențelor lui Pîrvu, aleșii au decis doar un an de gratuitate pentru sindicaliștii lui Jitianu.