Archives for 15 iulie 2014
Uncategorized
Crucea Roșie mulțumește vâlcenilor solidari cu sinistrații
După dezastrul provocat de căderea masivelor precipitaţii din luna iulie peste localităţile judeţului nostru, CRUCEA ROŞIE prin Filiala Vâlcea a întreprins numeroase acţiuni de întrajutorare, de sprijin a familiilor celor afectaţi de inundaţii. Astfel, după o campanie de 8 zile de colectare de fonduri, produse alimentare, îmbrăcăminte, jucării şi încălţăminte voluntarii filialei au trecut la…
Continuare about Crucea Roșie mulțumește vâlcenilor solidari cu sinistrațiiUncategorized
Cîlea apreciază ajutorul Galaţiului
În primele trei zile ale lunii septembrie 2013, mai multe localităţi din judeţul Galaţi au fost lovite de o puternică furtună care a provocat grave inundaţii soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi mari pagube de bunuri în gospodăriile oamenilor. Înţelegând suferinţele prin care trec, conducerea Organizaţiei Judeţene a PSD, la iniţiativa preşedintelui ei, dr.ing….
Continuare about Cîlea apreciază ajutorul GalaţiuluiUncategorized
230 de vâlceni au luat permisul de conducere
Din data de 4 și până pe 8 august, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea s-au emis în această perioadă 231 de certificate de înmatriculare, 226 de autorizații provizorii și 230 de permise de conducere. Totodată, s-au operat 108 radieri, au fost înregistrate 27 de petiții și…
Continuare about 230 de vâlceni au luat permisul de conducereUncategorized
Primăria în prim plan
Puncte de prim ajutor din cauza temperaturilor ridicate Ca urmare a temperaturilor ridicate ce se vor înregistra inclusiv în Râmnicu Vâlcea, Primăria municipiului, prin intermediul SC Pieţe Prest SA, a deschis trei puncte de prim-ajutor în cele trei pieţe al oraşului – Centrală, Nord şi Ostroveni. În aceste puncte, cei afectaţi de căldurile excesive se…
Continuare about Primăria în prim planUncategorized
Lucrările la pasajul de pe Tudor Vladimirescu se apropie de final
Marţi, 12 august, a început turnarea primului strat de asfalt pe pasajul peste calea ferată de pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Prezent în şantier, primarul interimar Gigi Matei a estimat că asfaltarea se va finaliza în următoarele două – trei zile, imediat după aceea urmând ca pasajul să fie deschis traficului rutier, cu restricţiile datorate lucrărilor…
Continuare about Lucrările la pasajul de pe Tudor Vladimirescu se apropie de finalUncategorized
Întâlnire cu Comitetul Național al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez
„Astăzi, 14 august 2014, am avut onoarea, în urma delegării de către liderul de Grup, domnul Ilie Sârbu, de a reprezenta Grupul parlamentar PSD la întrevederea domnului senator Vasile Nistor, vicepreședinte al Senatului, cu delegaţia Comitetului Național al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, conduse de domnul Wan Gang, vicepreședinte al CN al CCPPC, ministrul…
Continuare about Întâlnire cu Comitetul Național al Conferinței Consultative Politice a Poporului ChinezUncategorized
La iniţiativa liderului Gabriel Oprea, UNPR vrea taxarea averilor mari
Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a avut iniţiativa taxării averilor mari, acest demers legislativ putând îmbunătăţi substanţial bugetul statului. „Această lege, promovată de UNPR, va aduce cel puţin 2-3 miliarde pe an la buget. Din păcate, această iniţiativă nu a trecut de Camera Deputaţilor, lipsind doar opt voturi. Atunci a fost momentul în care s-au limpezit…
Continuare about La iniţiativa liderului Gabriel Oprea, UNPR vrea taxarea averilor mariUncategorized
Liberalii şi pedeliştii au adunat ajutoare importante pentru sinistraţi
Alianţa Creştin Liberală (PNL – PDL) Vâlcea a finalizat acţiunea de strângere de ajutoare pentru familiile sinistrate din localităţile vâlcene, care au fost afectate de inundaţiile ce au avut loc în urmă cu puţin timp. Aşa cum a anunţat anterior, Alianţa Creştin Liberală a organizat o amplă acţiune de strângere de ajutoare constând în alimente,…
Continuare about Liberalii şi pedeliştii au adunat ajutoare importante pentru sinistraţiUncategorized
Faţă de anul trecut, tinerii au mai mare apetit economic
Apetitul pentru antreprenoriat continuă să crească în rândul celor fără prea multă experienţă profesională, numărul afacerilor debutante (SRL-D – uri) fiind mai mare în primul semestru din 2014 cu peste 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, numărul companiilor de tip SRL-D a trecut de 14.200 de firme,…
Continuare about Faţă de anul trecut, tinerii au mai mare apetit economicUncategorized
Iniţiativa senatorului Niţu a ajuns la a 15-a ediţie a „Zilei comunei Măciuca”
Ca în fiecare an, în data de 15 august, în zi de mare praznic religios – Adormirea Maicii Domnului, la Măciuca e mare sărbătoare. În acest an, Primăria și Consiliul Local Măciuca organizează cea de-a XV-a ediție a sărbătorii „Urcai Dealul la Măciuca”, ediție care marchează și împlinirea a 483 de ani de la prima…
Continuare about Iniţiativa senatorului Niţu a ajuns la a 15-a ediţie a „Zilei comunei Măciuca”Uncategorized
„PSD este pregătit să înceapă în mod serios organizarea campaniei electorale”
• susţine deputatul Aurel Vlădoiu Deputatul Aurel Vlădoiu spune că PSD este pregătit să înceapă în mod serios organizarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, atât la nivel central, cât şi la nivelul judeţelor. După întâlnirea pe care secretarul general Liviu Dragnea a avut-o cu mai mulți lideri de organizaţii judeţene, Vlădoiu a precizat că, la…
Continuare about „PSD este pregătit să înceapă în mod serios organizarea campaniei electorale”Uncategorized
Guvernul a alocat fondurile pentru înlăturarea urmelor lăsate de inundaţii
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr.596 din data de 11 august a.c. a fost publicată Hotărârea de Guvern nr.667 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru un număr de 6 judeţe între care se află şi judeţul Vâlcea. Este vorba despre acele 12 milioane lei, sumă pe…
Continuare about Guvernul a alocat fondurile pentru înlăturarea urmelor lăsate de inundaţiiUncategorized
Secţia oxoalcooli se deschide abia în septembrie?
Bursa. Ro anunţă că nu în cursul acestei luni va avea loc marele moment aşa cum fusese anunţat iniţial, ci abia în pragul toamnei. Site-ul economic notează şi că Oltchim şi-a redus pierderile cu aproape 22% în primul semestru, la 115,248 milioane lei, de la 147,556 milioane lei în perioada similară a anului trecut, potrivit…
Continuare about Secţia oxoalcooli se deschide abia în septembrie?Uncategorized
Cinci zile, amenzi de 1 miliard lei date de ITM Vâlcea
• șapte persoane au fost depistate muncind „la negru” Din data de 4 și până pe 8 august, inspectorii muncii vâlceni au efectuat 49 de controale, au identificat 94 de neconformități față de legislația în vigoare, fiind dispuse tot atâtea măsuri de remediere. În cazul abaterilor grave, s-au aplicat amenzi în valoare de 90.000 lei….
Continuare about Cinci zile, amenzi de 1 miliard lei date de ITM VâlceaUncategorized
IRIŞII LUCIEI DE LAMMERMOUR
Febra ameninţă să mă topească, până la ultimul os. Aiurez…, bântuit de-un vis rătăcitor. Pare c-aş fi pe aproape de poarta pustiului… Vălurirea straturilor de nisipuri întinde o pânză, cât zarea, de care se izbesc, în van, rafalele vântului uscat… Pâcla, învârtejită, întruna, se ridică în caiere prăfoase, deşirându-se fără zăbavă … Răsfirarea lor ţinteşte…
Continuare about IRIŞII LUCIEI DE LAMMERMOURUncategorized
Râsul lui Patapievici
„Horia Roman Patapievici este cel mai important om de cultură pe care l-am avut vreodată” Grigore Leşe, TVR 2 Octombrie 2013 I Râsul lui Horia-Roman Patapievici pare mai degrabă râsul unui mort. Același îngheț siberian, aceeași oroare de bășcălie, aceeași inutilă seriozitate. Aceeași grimasă absurdă. Și dincolo de asta, ca o eternâ întoarcere…
Continuare about Râsul lui PatapieviciUncategorized
Absolvenții clasei a VIII-a au aflat unde vor învăța din toamnă
• „bătălia” cea mare s-a dus pentru un loc la fostul Pedagogic Aproape toți cei 3.000 de elevi vâlceni care au susținut Evaluarea Națională au fost repartizați la un liceu. Adevărata bătălie s-a dat pentru a ocupa un loc la CNI „Matei Basarab”, fapt pentru care, la specializarea „Științele naturii”, ultime medie de admitere a…
Continuare about Absolvenții clasei a VIII-a au aflat unde vor învăța din toamnăUncategorized
Canalos și bijuteriile furate, o poveste fără happy end!
În noaptea de 7 spre 8 martie 2014, Râmnicul era zguduit de o întâmplare rar întâlnită într-un oraș din provincie. Mai multe persoane, rămase neidentificate la acea dată, au furat dintr-un amanet amplasat în centrul orașului, bijuterii confecționate din aur, în greutate de aproape un kilogram, care valorau peste 100.000 lei. Criminaliştii Poliţiei municipale şi…
Continuare about Canalos și bijuteriile furate, o poveste fără happy end!Uncategorized
„Poate la PSD sunt învățați să nu comenteze. Noi, liberalii, spunem ce și cum”
• declară Robert Schell, primarul orașului BrezoiLa ultima ședință a ADI APA Vâlcea, alesul local din Brezoi a fost deranjat de afirmația șefului județului, Ion Cîlea, care a precizat, la un moment dat, că edilii liberali nu fac altceva decât să-i saboteze întâlnirile. „M-a intrigat comportamentul președintelui Consiliului Județean, faptul că noi, liberalii, îi sabotăm…
Continuare about „Poate la PSD sunt învățați să nu comenteze. Noi, liberalii, spunem ce și cum”