ORGANIZAȚIA PNL HOREZU a împlinit 33 de ani de la reînființare


Zilele acestea, s-au împlinit 33 de ani de când, în orașul Horezu, a fost reînființată, în februarie 1990, organizația locală a Partidului Național Liberal. Membri actuali ai partidului, dar și simpatizanți liberali din oraș au organizat un scurt moment, fără festivități inutile, pentru marcarea împlinirii acestui număr de ani și pentru ca cei mai în vârstă să își poată reaminti despre cum a luat din nou ființă liberalismul în Horezu, în februarie 1990 (după o întrerupere de mai bine de patru decenii în care partidul liberal, ca și altele, a fost interzis de regimul comunist).
La întâlnirea liberalilor din Horezu a participat și Claudia Banu, senator de Vâlcea.
„Au fost momente emoționante și de neuitat pe care le-am trăit alături de colegii liberali din Organizația Horezu, cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la reînființare. PNL are acolo o echipă frumoasă și unită!”, a precizat Claudia Banu după această întâlnire.

Ilie Fârtat: „Administrațiile liberale anterioare au elaborat strategia de dezvoltare a orașului”

Fost primar al orașului Horezu și lider al liberalilor din stațiune, Ilie Fârtat a transmis câteva declarații la finalul acestei întâlniri.
„Suntem o echipă frumoasă, (azi întinerită) care iubim Horezu! Un gând pios pentru înaintașii dispăruți. Un gând de mulțumire pentru administrațiile liberale anterioare, care au dezvoltat orașul cu fonduri europene și au elaborat strategia de dezvoltare a orașului. Amprenta liberală pe realizările administrative (spital, liceu, casa de cultură, ambulatoriu, parc fotovoltaic, centru de zi etc.) este în mentalul colectiv. Spiritul lui I.Gh. Duca veghează asupra valorilor: responsabilitate asumată, cinste, modestie, totul pentru comunitate, prin adevăr și dreptate! Fără minciună, fără aroganță aici, «unde pământul ia formă» și «plăcerea de a trăi» sunt repere ancestrale! La mulți ani victorioși pentru binele Horezului!”, a precizat Ilie Fârtat.