Număr mai mare de joburi vacante în Vâlcea
Săptămâna aceasta s-a înregistrat un număr mai mare de locuri de muncă vacante, la AJOFM Vâlcea fiind înregistrați 147 de angajatori. În cazul persoanelor cu studii superioare, se caută: medici, asistenți medicali, asistenți BFT, inspector specialitate SI la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea, inspector SSM, administrator firmă, inginer mediu, contabil șef pentru Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, agenți asigurare, chimist, asistenți în cercetare și laborant chimist la ICSI (Institutul de Criogenie și Separări Izotopice), inspectori Primăria Râmnicului.
Mai este nevoie de: lăcătuși mecanici, șoferi, confecționeri textile, manipulanți mărfuri, agenți securitate, încărcători-descărcători, muncitori în construcții, operatori mase plastice etc. Dar, la mare căutare, sunt și muncitorii necalificați, în special în domeniul confecții textile.