Noutăți pentru agricultorii vâlceni: Grila de punctaj pentru proiectele de investiții în exploatațiile pomicole


Investițiile în exploatații pomicole superintensive de piersic, nectar sau cais, realizate în cadrul unei cooperative, au cele mai mari șanse de a fi selecționate în cadrul procesului de alocare a fondurilor europene prin „Submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Unul dintre cele mai importante principii pe baza căruia se acordă un punctaj mai mare proiectelor de investiții în livezi este cel al speciei pomicole.
Astfel, solicitantul care accesează sprijinul pentru livezile de piersic și/sau nectarin și/sau cais poate obține 10 puncte, conform Ghidului Solicitantului pentru Submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole. De asemenea, pentru arbuști se va oferi 8 puncte, pentru Cireș – 6 puncte, iar pentru Măr – 4 puncte. Un alt principiu în baza căruia solicitantul poate primi mai multe puncte sau mai puține este și cel al dimensiunii fermei. Astfel, solicitantul care deține în proprietate și/sau folosință o exploatație agricolă cu dimensiunea economică de 8.000 – 11.999 SO (producție standard), la data depunerii cererii de finanțare, va primi 5 puncte. Totodată, și sistemul de cultură poate beneficia de un punctaj mai mare sau mai mic în cadrul evaluării proiectelor de investiții în exploatații pomicole. Astfel, un sistem de cultură superintesiv sau/și în spații protejate primește 15 puncte, cel intensiv – 10 puncte, iar cel ecologic – 7 puncte. În cazul formelor asociative pentru acordarea punctajului se va lua în considerare sistemul de cultură prioritar majoritar din punct de vedere al dimensiunii economice (SO), existentă la momentul solicitării sprijinului, față de dimensiunea economică cumulată a plantațiilor pomicole deținute de membri formei asociative. Încă un principiu deosebit de important pe baza căruia solicitantul poate primi mai multe puncte este și cel asocierii. Prin urmare, dacă investiția urmează să se deruleze de un grup de producători sau de o cooperativă, solicitantul va beneficia de 20 de puncte. Membrul unui grup de producători recunoscut preliminar, al unui grup de producători recunoscut sau al unei organizații de producători va primi 10 puncte. Tot 10 puncte vor primi solicitanții care dețin în proprietate plantațiile pomicole supuse reconversiei și/sau terenul pe care se face înființarea de plantații pomicole. Alte 10 puncte mai pot fi obținute și dacă fermierul accesează sprijinul pentru reconversia plantațiilor pomicole. Evaluarea proiectelor se realizează lunar pentru proiectele ce au un punctaj estimat (autoevaluare/prescoring) mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar menționat în anunțul licitației anuale de proiecte. Important de precizat este că pentru „Submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole” pragul minim este de 25 de puncte și reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate intra la finanțare.

Raportul de selecție final se întocmește după ultimul raport lunar de selecții

AFIR precizează că înainte de depunerea cererii de finanțare, fermierul trebuie să identifice, obiectiv, punctajul estimat (autoevaluare, prescoring) pe care aceasta o întrunește și să-l menționați în cererea de finanțare, secțiunea A „Date despre tipul de proiect și beneficiar”. În situația în care în momentul evaluării se constată că solicitantul și-a estimat punctajul (autoevaluare/prescoring) cu mai mult de 20% față de punctajul stabilit de AFIR, aceștia vor intra în procesul de selecție în raportul de selecție final. Raportul de selecție final se întocmește după ultimul raport de selecție lunar aferent sesiunii continue anuale de selecție a cererilor de finanțare și conține evaluarea tuturor proiectelor care au punctajul estimat mai mic decât ultimul prag de calitate lunar, precum și toate proiectele care au avut punctajul calculat neobiectiv.