Noul spațiu al Direcției de Evidență a Persoanelor, inaugurat în River Plaza Mall din centrul Râmnicului
Luni, 4 septembrie 2023, conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea a inaugurat noul spațiu al Direcției de Evidență a Persoanelor situat la etajul al treilea al River Plaza Mall. Noua locație este folosită de structura municipală cu titlu gratuit, în baza unui contract de comodat cu proprietarul complexului comercial, și asigură condiții substanțial mai bune de interacțiune cu cei care doresc să obțină acte de identitate sau de stare civilă.
Direcția de Evidență a Persoanelor vine acum în întâmpinarea cetățenilor cu patru ghișee pentru depunerea de documente în vederea emiterii actelor de identitate, un ghișeu pentru eliberarea actelor de identitate, două ghișee pentru depunerea și eliberarea actelor de stare civilă și o casierie pentru plata, cu numerar sau cu card bancar, a taxelor impuse de lege. Ordonarea solicitanților se face prin bonuri eliberate de un automat, iar până la anunțarea numărului de ordine, aceștia pot aștepta într-o zonă confortabilă, special amenajată și mobilată. Prin intermediului unui ecran video, sunt prezentate documentele necesare și programul de funcționare al ghișeului dedicat pentru fiecare tip de acte eliberate, iar pe același nivel funcționează un grup sanitar. Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Râmnicului asigură servicii specifice atât pentru locuitorii municipiului, cât și pentru cei ai localităților Dăești, Bujoreni, Stoilești, Nicolae Bălcescu, Milcoiu, Golești, Runcu, Dănicei și Ocnele Mari.
Ambasadorul Turciei în România, prezent la inaugurare
Alături de primarul Mircia Gutău, la inaugurarea noului sediu al Direcției de Evidență a Persoanelor au mai participat ambasadorul Turciei în România – E.S. Özgür Kıvanç Altan, președintele Consiliului Județean Vâlcea – Constantin Rădulescu, prefectul județului – Mihai Oprea, proprietarul River Plaza Mall – Omer Susli, alături de alți oficiali de la nivelul municipiului și județului.
Cu această ocazie, edilul-șef al Râmnicului i-a mulțumit deținătorului complexului comercial pentru disponibilitatea de a pune la dispoziție în mod gratuit spațiul în care va funcționa Direcția de Evidență a Persoanelor și a subliniat că investițiile realizate de primărie în modernizarea spațiilor în care funcționează structurile cu activitate intensă de relații cu publicul sunt o dovadă a respectului pe care Municipalitatea îl manifestă pentru cetățeni și a preocupării continue pentru confortul acestora.
Din aceleași considerente, în urmă cu trei ani a fost inaugurat noul sediu al Direcției Economico-Financiare de la Arenele „Traian”, iar în toamna anului 2021 a fost dat în folosință sediul Serviciului de Înmatriculări și Permise Auto de pe Splaiul Independenței.