LIGA FLORILOR ESTE ASTĂZI O COMPETIȚIE A BUGETELOR MAI MULT CA ORICÂND
Publicăm astăzi partea a doua a interviului cu Florin Verigeanu, șeful secției de handbal SCM Râmnicu Vâlcea.
– Totuși , Florin, dincolo de obiecțiunile galeriei, care este situația antrenorului Bent Dahl ? Într-un comunicat publicat, ai reiterat sprijinul clubului pentru acesta. Dar înfrângerea de la Brașov chiar a durut, să știi.
– Da, așa este. Au fost niște nepotriviri acolo ale băncii tehnice, cum spuneam, și o cădere psihică, poate un timeout cerut cam târziu, în fine. N-a căzut bine deloc, de acord. Cert este că, după meci… Stai, că vreau să fac o paranteză aici. Am văzut că am fost acuzați că le-am dat două zile libere jucătoarelor, după Brașov. Ne-am asumat acest lucru, pentru că diferendurile cu galeria au pus o mare presiune psihică pe fete. La asta nu se gândește nimeni. „‘Suntem stoarse de energie” au spus mai multe jucătoare, iar noi am considerat că așa își pot găsi liniștea psihică mai repede. Bun, revenind la Dahl. În acest timp, noi am avut o întâlnire, iar antrenorul ne-a încredințat că situația poate fi redresată, iar obiectivul nostru atins. În acest moment, noi suntem alături de el, de asemenea conectați la îndeplinirea obiectivului. Iar în general vorbind, un antrenor bun este greu de găsit în mijlocul sezonului. Să nu uit. Iată că Rebeca Necula este în lotul național, că tot ți-ai pus întrebarea asta.
– Mda, mulțumesc că mă citești și felicitări Rebecăi. Totuși, lăsând deoparte Brașovul, lui Dahl i se reproșează că, în general, echipa primește multe goluri.
– Știi ceva ? Nu te supăra, dar nu vreau să discut eu asta în lipsa lui, sunt multe nuanțe aici. Repet, atâta vreme cât el nu este de față, nu mă bag eu să comentez așa ceva. Pot să promit însă că voi facilita o întâlnire cu Dahl, dacă vei dori.
– Am ținut minte, mulțumesc, și hai să vorbim despre obiectiv. Locurile locurile 1-3 în campionat. Este realist ?
– Hmmmmm. Putem face o discuție. În orice caz, este o provocare la care noi marșăm și din perspectiva orașului, a tradiției existente în Râmnic. Știm că exigențele sunt mari aici, mai ales după sezonul trecut. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont și de faptul că Liga Florilor devine un campionat în care se investește tot mai mult de la an la an.
– Da. Și?
– Pai oricât ar vrea cârcotașii să ne sară la gât și oricât am vrea să nu vorbim despre asta, bugetul unei echipe devine esențial astăzi. Bunăoară, Gloria Bistrița are un buget de 7 milioane euro. Sunt date oficiale, nu bag de la mine. 7 milioane euro ( n.r. – am verificat această cifră și este corectă. Bugetul clubului Gloria Bistrița este de 36,489,000 lei, aproximativ 7,37 milioane euro, cu o creștere de 32% față de 2023-sursa „Ziar de Bistrița”, cu printscreen din bugetul Consiliului Județean). Bine, buget pentru mai multe sporturi, dar de presupus că majoritatea merge la handbal.
– Iertată fie-mi ignoranța, bugetul SCM-ului cât este ?
– Din câte știu, bugetul clubului este în jur de 19 milioane lei, din care vreo 70% merg la handbal, să zicem că 2,6 milioane euro. E totuși o prăpastie față de Bistrița, hai să admitem. A, hai să-ți mai zic. Salariul mediu net la CSM București este de 8,800 euro, în timp ce la noi se învârte pe la 5,500. Plus că sunt alte echipe ale căror bugete se apropie de al nostru, uitați-vă ce jucătoare au ajuns sezonul acesta în Liga Florilor. Da, câteodată mai joacă și cifrele, fără a încerca să justific sau să scuz ceva, asta este realitatea. Eu zic că noi am făcut treabă bună în vară, cu achizițiile, și ne putem bate pentru locuri în fruntea clasamentului. Este un campionat foarte echilibrat, pot apărea multe surprize, sunt 3-4 formații oricând capabile să bată pe cele de top.
– Să mă revanșez și eu, că mi-ai zis-o cu Rebeca, bravo ei, încă o dată. Demisionezi dacă SCM-ul nu-și atinge obiectivul?
– Nu știu. Mai ales că sunt destule variabile care influențează o decizie. Oricum, nu țin de scaun, este un job ca oricare altul, mi-a adus multe satisfacții, pe lângă nopți nedormite. Hai să ne mai vedem după pauza de iarnă și mai vorbim atunci. Dar nu despre asta, ci despre jocul nostru și despre locul bun pe care vom fi clasați.
– În regulă. Mă rog, cât poate fi de „în regulă”. Succes SCM-ului!
Între timp, echipa vâlceană a câștigat la Slatina cu 46-35, galeria a revenit la sentimente mai bune, lucrurile par pe făgașul bun. Dar abia de la mijlocul lui octombrie încep meciurile complicate, inclusiv Debrecen în European League. Să mai spunem că, pentru meciurile de pregătire cu Ungaria, 26-28 septembrie, Alicia Gogîrlă a fost de asemenea selecționată la naționala mare.