LIDERUL PNL VÂLCEA, reales ca secretar al Biroului Permanent din Camera Deputaților


Miercuri, 1 februarie 2023, activitatea parlamentară a fost reluată printr-o nouă sesiune ordinară. În ședința de plen a Camerei Deputaților au fost aleși membrii Biroului Permanent. Deputații s-au exprimat în favoarea componenței anunțată de către liderii de grup, prin vot secret electronic. Partidului Naţional Liberal i-au revenit trei locuri în Biroul Permanent, unul de vicepreşedinte, unul de secretar şi unul de chestor. Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal a propus realegerea în funcţia de secretar al Biroului Permanent a deputatului vâlcean Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea.
„Prin această decizie, Partidul Național Liberal consfințește, o dată în plus, aprecierea pe care o dă activităţii parlamentare a deputatului Cristian Buican și un vot de încredere oferit de colegii deputați”, au anunțat liberalii vâlceni.