În contextul aniversării Zilei Imnului Național,
SIMPOZION la Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale


Joi, 28 iulie 2022, cu începere de la ora 10.00, la Serviciul Național Vâlcea al Arhivelor Naționale, se va desfășura simpozionul intitulat „Rolul elitelor la progresul și modernizarea României”. Evenimentul cultural-istoric se desfășoară în contextul în care, pe 29 iulie, prin lege, pe teritoriul țării noastre se marchează, în mod oficial, Ziua Imnului Național. În acest an se împlinesc 174 de ani de la prima intonare, într-un cadru public, a cântecului «Deșteaptă-te române!», care, peste ani, urma să devină Imnul de Stat al României. Se întâmpla pe 29 iulie 1848 în Grădina Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Programul simpozionului

Deschiderea manifestării de joi va fi realizată de către Doina Glăvan, director al Serviciului Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale.
Vor susține intervenții:
1.Dragoș Teodorescu, arhivist S.J.V.A.N. cu tema „Entuziasm, contradicții, progres. Contribuția elitelor secolului al XIX-lea la modernizarea limbii române”;
2.Mihai Mustățea, profesor, Asociația Seniorilor cu tema „Pașoptiștii, adevărați bărbați ai României”;
3.Ionuț Săraru, muzeograf în cadrul Muzeului Memorial „Nicolae Bălcescu” cu tema „Rolul lui Nicolae Bălcescu în timpul Revoluției de la 1848”;
4.Ionela Dinescu, arhivist dr. S.J.V.A.N. cu tema „Vintilă Brătianu, un reper în istoria noastră”;
5.Petre Cichirdan, inginer, artist plastic, director Intol Press cu tema „România modernă reflectată în Arta Plastică Monumentală”;
6.Petre Mateescu, preot, Asociația Seniorilor cu tema „Miron Cristea – lumini și umbre”;
7.Cătălin Sîiulescu, profesor, director al Palatului Copiilor din Râmnicu Vâlcea cu tema „Iancu Flondor, un mare ctitor al unității naționale din Bucovina, uitat prea devreme”;
8.Ioan St. Lazăr, profesor, scriitor, Forumul Cultural al Râmnicului cu tema „Patriarhul Justinian, reprezentant de seamă al elitei Bisericii Ortodoxe Române”;
9.Bogdan Aleca, arhivist S.J.V.A.N. cu tema „Doi revoluționari la Râmnic: Alexandru Cuțarida și Zisu Dumitrescu”.
Moderatorul întâlnirii va fi prof. dr. Gheorghe Dumitrașcu, secretar general al Asociației Seniorilor Județul Vâlcea.
Își aduc contribuția pentru buna desfășurare a evenimentului: Asociația Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Județul Vâlcea; Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale; Forumul Cultural al Râmnicului.
Sponsorul simpozionului: S.C. BOROMIR IND S.R.L.