Handbalul vâlcean are viitor!
• mari glorii ale handbalului românesc şi internaţional caută tinerele talente ale judeţului nostru

Primii paşi ai tinerilor către performanţă vor fi ghidaţi de câţiva maeştrii în adevăratul sens al cuvântului. Clubul va avea ca profesori-antrenori jucătoare emblematice de la CS Oltchim precum Luminiţa Huţupan-Dinu (cel mai bun portar al lumii în anul 2005), Pătru Marinela (a adunat în bogata sa carieră 112 meciuri „sub tricolor” şi a înscris 230 de goluri pentru echipa naţională), Mia Rădoi sau Maria Duca (foste jucătoare de bază în echipa României). De partea administrativ-organizaţională, se va ocupa Pestrea Cristian, iar manager general va fi Edit Matei (singura jucătoare din handbalul feminin românesc câştigătoare de patru ori a Ligii Campionilor).
În zilele următoare, membrii din staff-ul tehnic al clubului vor oferi publicităţii numele locaţiilor unde se vor desfăşura preselecţiile pentru alegerea primilor „boboci” ai handbalului vâlcean.
În încheiere, nu putem decât să ne bucurăm pentru această apreciabilă iniţiativă a unor oameni ai sportului care nu au uitat locul unde s-au făcut cunoscuţi, care cred şi investesc în tineri şi, trebuie să recunoaştem, oraşul nostru are mare nevoie de astfel de oameni!
