
Handbalistele vâlcene dau onorul la tricolor
Mălina Avădanei, Alexia Oprea, Sabina Șoltuz, jucătoare la SCM Râmnicu Vâlcea-tineret , au fost convocate pentru lotul național de tineret feminin, în vederea meciurilor amicale cu Polonia, perioada 7-14 aprilie 2025.
De asemenea, din echipa de junioare a SCM Râmnicu Vâlcea au fost convocate Medeea Vega și Raluca Tițu la lotul național de junioare România A, care pregătește participarea la Trofeul Carpați pentru această categorie, din 10-13 aprilie 2025. Antrenorul cu portarii a lotului național de junioare A este Luminița Huțupan.
Tot la lotul național, dar România B, a fost convocată Giulya Puiu, de asemenea pentru pregătirea centralizată în vederea Trofeului Carpați la junioare.