Halloween la Grădina Zoologică

Prezenți în mijlocul acțiunii, edilii Emilian Frâncu și Gigi Matei, însoțiți de viitorul deputat Costi Rădulescu, au avut numai cuvinte de laudă pentru organizatorii de la Pieţe Prest, societate aflată în patronajul Primăriei Râmnicului: „Este important să folosim orice prilej pentru ca cei mici să se simtă bine. Chiar dacă este o sărbătoare de import, am reușit să o transformăm într-un spectacol reușit. Îl felicit pe domnul director Marius Almariei care a dat un suflu nou acestui minunat spațiu, conferind o atmosferă caldă în această toamnă târzie și rece”, a precizat primarul Frâncu.
Gigi Matei „vicele” în subordinea căruia se află societatea Piețe Prest, s-a arătat deosebit de încântat că directorul Almariei „…a știut să pună în valoare acest spațiu. Vă asigur că are în plan multe alte surprize plăcute pentru râmniceni, astfel încât infrastructura pe care o avem la dispoziție să fie pusă în valoare pentru folosul, confortul și recreerea locuitorilor municipiului”.
Colegul celor doi aliați din USL, Costi Rădulescu, s-a aplecat asupra celor mici pentru a face o bucurie piticilor costumați pestriț, în spiritul Halloween-ului: „Am venit cu mare bucurie aici pentru a oferi copiilor ceva dulce, câte o bombonică de ciocolată, pentru ca aceștia să simtă că le suntem aproape la o sărbătoare care, într-o lume a comunicării și globalizării, a devenit aproape tradițională.”
