Frescele Vâlcii, o nouă conferință


Astăzi, în cea de-a doua zi de primăvară, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea va fi gazda unui nou eveniment cultural. Cu începere de la ora 11.00, în Sala „Multimedia” a instituției, se va desfășura cea de-a X-a conferință din cadrul programului cultural-științific intitulat „Frescele Vâlcii”. Întâlnirea este organizată de către Forumul Cultural al Râmnicului și Clubul Oamenilor de Știință, Cultură și Artă. Își aduc aportul pentru buna desfășurare a evenimentului, în calitate de parteneri, reprezentanții Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” și cei ai Ateneului „Meșterul Manole” din Râmnic.
Tema conferinței de astăzi se numește „Școala de la Râmnic – Fresca unei mișcări ziditoare în cultura românească”. Va conferenția pe marginea subiectelor propuse prof. dr. Dumitru Lazăr. Coordonator de program al evenimentului va fi Gheorghe Deaconu.

Dialog despre rolul cultural al Râmnicului domnesc

Prima reuniune din stagiunea 2017 a membrilor Clubului de Știință, Cultură și Artă aduce cu sine un program-obiectiv cât se poate de important pentru întâlnirea de astăzi de la Biblioteca Județeană. Momentul desfășurat sub egida „Frescele Vâlcii” militează pentru cunoașterea și promovarea valorilor identitare ale spațiului vâlcean pe plan național și în context european. De altfel, dialogul purtat de participanții la „Frescele Vâlcii” se va centra pe subiecte precum „Rolul cultural al Râmnicului domnesc” și „Potențialul creator al Râmnicului contemporan”.
„Școala de la Râmnic, care s-a manifestat și a performat în toate domeniile culturii și artei, este comparabilă cu Școala Ardeleană, reprezentând, pentru Țara Românească (și, de aici, pentru toate cele trei provincii românești), prin rolul său în coagularea conștiinței naționale și a unității de limbă și de neam ale poporului român, ceea ce a însemnat Școala Ardeleană pentru Transilvania (și, evident, pentru întreaga românime), cu deosebire că sintagma Școala Râmniceană nu s-a consacrat în evoluția și performanța culturii noastre”, sună cuvântul prof. dr. Dumitru Lazăr.