FĂRĂ PERMIS, DROGAT cu două feluri de substanțe, dar tare-n gură cu polițiștii după ce a fost prins că depășise neregulamentar


Sâmbătă, 9 septembrie 2023, în jurul orei 22.45, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au oprit un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în orașul Călimănești, care a efectuat o manevră de depășire neregulamentară prin încălcarea marcajului simplu continuu pe strada Ostroveni din municipiul Râmnicu Vâlcea.
„Întrucât tânărul nu s-a supus indicațiilor polițiștilor și a devenit recalcitrant, a fost imobilizat și condus la sediul poliției. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că el nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânărul a fost testat cu aparatul Drugtest, care a indicat prezența a două substanțe cu efect psihoactiv. El a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor psihoactive în organism. Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”, ne-au anunțat polițiștii vâlceni după isprava nocturnă a tânărului din Călimănești.
Sursă foto: Arhivă