ELE SUNT CELE 12 HANDBALISTE care au câștigat medaliile de aur pentru Vâlcea


• sportivele câștigătoare ale medaliilor de aur la ONSS sunt legitimate la Centrul Național de Excelență, la Colegiul Național Energetic și la CS Chimia
Așa după cum v-am anunțat anterior, în zilele de 20, 21 și 22 mai 2022, Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea a fost gazdă pentru etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) – handbal fete (liceu). Vâlcea a fost reprezentată la acest turneu prin echipa gazdă a turneului, Colegiul Energetic, care a reprezentat de altfel întreaga regiune a Olteniei în competiția din week-end-ul recent încheiat.
La turneul organizat zilele trecute la Râmnicu Vâlcea au participat opt echipe campioane în fiecare regiune a țării, așa cum prevede regulamentul întrecerii sportive școlare ce datează nemodificat încă de la fondarea acesteia. Și la acest turneu echipa Colegiului Energetic s-a numărat printre favoritele la câștigarea unei medalii, statut pe care, după cum v-am anunțat deja, sportivele din Vâlcea și l-au respectat.
Cum spuneam, echipa Colegiului Energetic, pregătită de profesorii Stăncuța Guiu și Ionel Gheorghe, s-a calificat la acest turneu din postura de câștigătoare a turneului care a fost organizat pentru regiunea Oltenia. Cele opt echipe participante au fost împărțite în două grupe, cele patru echipe din fiecare grupă disputând partide după clasicul sistem «fiecare cu fiecare». Primele două echipe clasate în fiecare grupă s-au calificat în semifinale. Meciurile au început de vineri și au continuat sâmbătă. Tot sâmbătă s-au disputat și semifinalele, precum și meciurile pentru stabilirea ierarhiei în zona locurilor 5-8.
Echipa Colegiului Energetic a câștigat toate cele trei partide pe care le-a disputat în faza grupelor și s-a calificat în semifinale, acolo unde a trecut facil de Liceul cu Program Sportiv Iași (scor 30-15). Duminică, în finala mare, echipa Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea a învins echipa Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” din Baia Mare, scor 24-18. În urma acestui succes, vâlcencele au reușit să își adjudece trofeul pus în joc și medaliile de aur.

Ele sunt sportivele care au adus medaliile de aur pentru Vâlcea

Legitimate la echipe de club precum Centrul Național de Excelență, Colegiul Energetic și CS Chimia, cele 12 sportive care au câștigat medaliile de aur la turneul din week-end sunt următoarele (prezentare în ordine alfabetică): Alexandra Adam, Francesca Bălan, Erika Bodijar, Alexia Caralicea, Bianca Drăgoescu, Alina Florescu, Diana Lixăndroiu, Patricia Melcov, Noemi Mezei, Patricia Tâmplaru, Beatrice Raicea, Mara Zaharia.
Două dintre cele 12 sportive amintite mai sus au fost remarcate de către organizatorii turneului, primind distincții individuale. Diana Lixăndroiu a fost desemnată cea mai tehnică jucătoare, iar Mara Zaharia a primit titlul de cel bun portar al turneului.