Edilul Cârstina reia investiția de 10,5 miliarde lei vechi: Parcul de la intrarea în Orlești prinde contur


Carstina constantin1De curând, primarul comunei Orlești, Constantin Cârstina, a reluat lucrările la parcul de la intrarea în localitate. Investiția de 10,5 miliarde lei vechi a fost stopată anul trecut din lipsa fondurilor. Până-n prezent, constructorul a realizat lucrări de aproximativ 4 miliarde lei vechi. Mia precis, s-a amenajat albia lacului, aleile, locul de joacă, au fost achiziționate șase toalete ecologice, au fost montate băncuțe, sistemul de irigat și cel de iluminat. Mai trebuie aduși arbuști ornamentali și pus gazonul. Liberalul Cârstina este mulțumit de cum au decurs lucrurile anul acesta, mai ales că, prin eforturi considerabile, drumuri pe la ministere, a primit banii necesari achitării datoriei înregistrată către firma Strabag, cea care s-a ocupat de asfaltarea drumurilor