După Memorialul „Dumitru Corneş” la fotbal juvenil, Primarul din Dăeşti îşi doreşte încă o bază sportivă în comună


În urmă cu ceva vreme, administraţia comunei Dăeşti a organizat o interesantă competiţie de fotbal juvenil. Este vorba de prima ediţie a Memorialului „Dumitru Corneş” la fotbal juvenil. Timp de 42 de ani, acesta a lucrat ca şi contabil în cadrul Primăriei Dăeşti, iar în tinereţe a jucat fotbal la un nivel destul de bun. A evoluat în Liga a III-a pentru Oltul Rm. Vâlcea, dar şi pentru Lotru Brezoi. Dumitru Corneş a trecut în lumea celor drepţi în vara acestui an.

Cum s-a desfășurat evenimentul?

La acţiunea organizată de primarul George Popolan (foto) în memoria fostului fotbalist şi contabil au luat parte aproximativ 120 de copii, de la diverse formaţii din judeţ. Au fost opt echipe, împărţite pe două categorii. În întrecerea dedicată grupei mici, de 2006-2007, s-au înscris CSM (antrenată de Ovidiu Creangă), CS Hidro 1 (antrenor Dan Zguroiu), CS Hidro 2 (antrenor Cosmin Ursu), dar şi Lykaios Rm. Vâlcea (antrenor Bogdan Matei). La competiţia celor mari, de 2004 şi 2005, au participat: CSM (antrenor Dan Bărbuţ), CS Hidro (Dan Zguroiu), Viitorul Dăeşti (Gelu Voica) şi Luceafărul Călimăneşti (antrenor Gheorghe Venus).
La ambele grupe s-a jucat după sistemul „fiecare cu fiecare”. Meciurile s-au desfăşurat pe durata a 30 de minute, pe jumătate de teren. În grupa celor mici s-au înregistrat rezultatele: Hidro 1 – Likaios 4-1, Hidro 2 – CSM 1-4, Hidro 1 – CSM 1-5, Hidro 2 – Lykaios 0-1, CSM – Lykaios 6-2 şi Hidro I – Hidro II 0-2. Aşadar, competiţia a fost câştigată de CSM. La grupa mare, confruntările s-au încheiat astfel: Luceafărul Călimăneşti – CSM 0-3, Hidro – Dăeşti 1-1, CSM – Dăeşti 5-0, Hidro – Călimăneşti 5-0, CSM – Hidro 0-0 şi Dăeşti – Călimăneşti 1-1. Aici, pe primul loc în ierarhie s-a aflat tot CSM. Premiile oferite au constat în cupe, diplome şi mingi.

Noi ambiții pentru primarul Popolan

Pentru anul viitor, primarul liberal Popolan îşi doreşte ca cea de-a doua ediţie a Memorialului „Dumitru Corneş” să aibă loc pe terenul de fotbal din Valea Albă, acolo unde fostul contabil şi-a desfăşurat activitatea sportivă. Pentru acest lucru, în cel mai scurt timp, Popolan va demara lucrările de modernizare a bazei sportive din zonă.