DJST organizează alte două evenimente pentru copii
• acestea se desfășoară în localităţile Boişoara şi Râmnicu Vâlcea
Urmează zile pline de sport pentru copiii care încă nu au plecat în vacanţă şi nu au examene de susţinut! Spunem asta fiindcă, în perioada imediat următoare, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret va organiza două competiţii cu cei mici în rol de protagonişti.
Mai întâi, chiar mâine, în comuna Boişoara, se va desfăşura etapa locală a Cupei „Clăbucet”. La acest eveniment vor participa elevi de la mai multe şcoli din Ţara Loviştei. În ultima zi de şcoală, copiii vor avea posibilitatea de a se întrece la sporturi precum atletism şi fotbal. Apoi, începând de luni şi până vineri (22-26 iunie), va da startul Cupei „Vâlcii”. În cadrul acestei competiţii, una de anvergură interjudeţeană, copiii pasionaţi de navomodelism, veniţi din mai multe colţuri ale ţării, îşi vor putea demonstra priceperea la crearea şi conducerea vaporaşelor în miniatură.
„Având în vedere nevoia de mişcare a fiecăruia dintre noi, dar mai ales a copiilor şi adolescenţilor, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea începe vara în plin. Şi pentru că a venit căldura, sportul poate fi practicat fără probleme şi în afara sălilor de sport. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea va asigura fondul de premiere pentru toate evenimentele sportive enumerate mai sus”, se arată în comunicatul transmis de către Biroul de presă al DJST Vâlcea.