DEPUTATUL EUGEN NEAȚĂ i-a felicitat pe asistenții medicali de ziua lor


Așa după cum ați aflat la momentul oportun din paginile cotidianului nostru, joi, 12 mai 2022, la nivel național a fost marcată (pentru că sărbătorită ar fi foarte mult spus!) ziua asistenților medicali. La nivelul județului nostru, printre oficialitățile care au transmis un mesaj cu prilejul zilei personalului îmbrăcat în halate albe s-a aflat și deputatul Eugen Neață. Într-un mesaj intitulat «La mulți ani pentru sănătate!», reprezentantul județului nostru în Parlamentul României a explicat motivele pentru care cetățenii care au nevoie de servicii medicale ar trebui să aibă mai multă încredere în asistenții medicali și, în general, în calitatea actului medical care este prestat în spitalele din țara noastră.
În rândurile de mai jos, vă prezentăm integral mesajul pe care Eugen Neață l-a transmis, prin intermediul paginii sale de socializare, cu prilejul Zilei internaționale a asistenților medicali.

«La mulți ani pentru sănătate!»

„Asistenții medicali, bărbați și femei din întreaga lume, surorile medicale și moașele sunt oamenii care îi întâmpină pe pacienți în cabinete medicale și în spitale și chiar primele voci pe care le poate auzi un copil atunci când sosește pe lume. Acestea sunt meserii greu de comparat cu altele pentru că de ele este nevoie pentru a ține la distanță suferința umană, pentru a o îmblânzi și pentru a o vindeca. Asistenții medicali au nevoie de mai mult decât de niște cunoștințe școlare pentru a-și face treaba cu succes. Meseriile practicate de ei au nevoie de har și multe, foarte multe, calități umane. Asistenții medicali știu cel mai bine cum se pot împăca compasiunea și luciditatea în momentele de cumpănă prin care poate trece un pacient. Ei (ele) cunosc cel mai bine cât de subțire este firul de care poate atârnă o viață de om la un moment dat. Nimeni nu este mai potrivit să se așeze între viață și moarte decât personalul medical, asistenți medicali și medici deopotrivă. Acum îi sărbătorim pe cei dintâi. Le suntem recunoscători pentru tot ceea ce au făcut pentru noi și pentru apropiații noștri de la începuturi și până acum. Le suntem recunoscători pentru că sunt întotdeauna acolo să ajute o viață care se clatină, să se recupereze și să meargă mai departe. Le suntem recunoscători pentru cum au ajutat în anii pandemiei și pentru cum ajută acum pe fronturile tuturor războaielor din lume. Gestul lor bun, vorba mângâietoare și privirea luminoasă dau curaj tuturor celor care suferă acum din cauza bolilor și a violenței umane. La mulți ani tuturor asistentelor medicale și asistenților, surorilor medicale, infirmierilor, brancardierilor și moașelor care aduc pe lume copiii sănătoși și frumoși ai oamenilor de pe acest pământ!”, au fost cuvintele pe care deputatul Eugen Neață le-a transmis cu prilejul Zilei internaționale a asistenților medicali.