Declarație Costi Rădulescu după ieșirea de la urne!


• deputatul vâlcean a votat la Școala Gimnazială nr. 10 din Râmnicu Vâlcea
• vezi AICI declarația sa
Însoțit de mulți reprezentanți ai PSD Vâlcea, șeful social-democraților la nivel județean a votat la Școala Gimnazială nr. 10 din cartierul Ostroveni. Constantin Rădulescu a declarat că a votat pentru un primar și o echipă în Consiliul Local care să scoată Râmnicul din umbră. Cât privește Consiliul Județean Vâlcea, candidatul PSD pentru această funcție a spus că vrea să ducă la bun final proiectele începute de administrația PSD și să lase în urmă ceva util vâlcenilor.
„Am votat cu mare încredere astăzi. Am votat pentru o echipă în Consiliul Local și pentru un primar cu adevărat aproape de oameni. Am votat pentru o administrație corectă pentru municipiul Râmnicu Vâlcea. Și am votat cu toată încrederea că în Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vom avea o echipă aproape de oameni. Vom avea o echipă care să scoată municipiul Râmnicu Vâlcea din zona de umbră în care este acum și să-l deschidă spre investitori, spre locuri de muncă, spre o administrare mai bună a spațiilor verzi, finalizarea proiectelor în curs și toate lucrurile de care au nevoie oamenii. De asemenea, am votat pentru o echipă în Consiliul Județean Vâlcea, o echipă care să ducă la bun sfârșit proiectele începute de administrația PSD, proiecte bune pentru oameni. Noi, în Consiliul Județean, așa cum am mai spus-o, ne propunem să lăsăm ceva în urmă”, a transmis președintele PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu.