De Ziua Europei, „Reabilitarea Spitalului Județean de Urgență” model de bună practică


La „Competiția celor mai bune practici din administrația publică din România”, organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici pe 20 octombrie 2016, proiectul „PODCA – Pregătire pentru Optimizare, Durabilitate și Competitivitate în Administrația publică din județul Vâlcea” implementat de Consiliul Județean Vâlcea cu cofinanțare din cadrul Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013”, a fost selectat ca model de bună practică la nivel european și va fi prezentat în cadrul celei de-a 9-a Conferințe Europene a Calității, care va avea loc în Malta, în perioada 15-16 mai 2017.
Anul acesta, Comisia Europeană a selectat ca model de bună practică la nivel european și proiectul „Reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea”, implementat de Consiliul Județean Vâlcea cu cofinanțare din cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013.

Porți Deschise la Spitalul Județean

În luna mai a fiecărui an, cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei, se organizează evenimentul „Porți Deschise”, în cadrul căruia cetățenii sunt invitatați să descopere rezultatele unor investiții finanțate din fonduri europene. În cadrul evenimentului „Open Days – Europe in my Region” organizat de Comisia Europeană,  la sediul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea (locația din Calea lui Traian nr. 201), în perioada 8-12 mai 2017 se va organiza evenimentul „Porți Deschise”. Consiliul Județean Vâlcea va organiza un stand la parterul Spitalului Județean de Urgență, unde cetățenii sunt invitați să participe la prezentarea proiectului. Totodată, într-un cadru organizat și cu afectarea minimă a activității medicale, se vor organiza și tururi ale spitalului, ocazie cu care se vor oferi informații despre proiect celor interesați.
„Ne bucurăm că, în ciuda unor obstacole întâmpinate și ca o încununare a eforturilor din timpul implementării, și acest proiect al nostru a fost declarat „MODEL DE BUNĂ PRACTICĂ LA NIVEL EUROPEAN”. De aceea țin să le mulțumesc și să îi felicit pe toți cei care au contribuit la succesul proiectului. Vâlcenii care sunt interesaţi pot să descopere acest proiect ca și vizitatori, nu ca şi pacienți sau aparținători, cu rugămintea de a înțelege că spitalul funcționează și că activitatea medicală trebuie să fie cât mai puțin afectată de această săptămână a Porților Deschise” – Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea.