CRONICA MECIULUI DE ASTĂZI, NEJUCAT, CU ORADEA sau
EXPLICAȚIILE UNUI NEAȘTEPTAT LOC 3 PENTRU VÂLCEA BASCHETBALISTICĂ


Când am văzut că începe, comunicatul CS Vâlcea 1924 despre amânarea meciului de sâmbătă cu Oradea, cu cuvintele „O veste tristă”, pur și simplu m-am speriat. Am gândit, pentru o secundă, până să-mi alerge ochii mai departe, că s-a întâmplat ceva rău, Doamne ferește!, cu vreunul dintre jucătorii sau conducătorii echipei de baschet. Din fericire nu a fost vorba despre așa ceva, dar dați-mi voie să cred că „trist” nu se potrivește în context, până la urmă vorbim despre un meci de baschet amânat și nu de vreo dramă. E adevărat că se făcuseră pregătirile pentru partidă, că până pe 19 martie, ziua rejucării, nu se știe ce va mai fi, dar, hei, haideți să dăm credit deciziei Federației și să cugetăm cu fair-play la esența sportivă a competiției. Chiar am fi dorit să jucăm și să batem o echipă a Oradiei în șapte jucători?

Mai degrabă „dezamăgire” ar fi cuvântul nimerit, s-ar referi mai bine la starea de spirit optimistă cu care era întâmpinat meciul cu Oradea.

Pentru că Vâlcea se află într-un moment excelent al sezonului și, oameni buni, iată motive de bucurie și nu de tristețe. Cinci victorii consecutive au dus-o pe locul 3 din clasamentul Diviziei A la baschet, o poziție poate neașteptată pentru o echipă aflată abia în al treilea an al existenței sale. Vâlcea noastră baschetbalistică, antrenori, jucători, conducători, cu toții pare că s-au maturizat pe acest parcurs de 10 succese și doar 4 înfrângeri, care a debutat cu destule incertitudini, mai ales din cauza plecării lui Olisemeka. Iată însă că, deocamdată, calea aleasă în vară se dovedește corectă, cu strategii implementate care s-au dovedit eficiente, în special în alegerea jucătorilor. Și mai este un motiv pentru care merită felicitări echipa celui mai mic oraș din Divizia A de baschet, căci așa se prezintă Râmnicu Vâlcea comparativ cu toate celelalte orașe participante. Într-un clasament al mediei de spectatori prezenți la meciurile de acasă, vâlcenii ocupă un excelent loc 4, cu o medie de 1640 spectatori. Plus o galerie atașată, care a fost peste tot alături de echipă. Dacă amestecăm toate cele de mai sus, obținem rețeta prin care formația lui Arturo Alvarez s-a urcat cu tupeu pe podium și pentru care este îndreptățită să primească aplauzele orașului.

Nu pot să nu amintesc despre cireașa de pe tort. Încântătoarea victorie de la Cluj, 100-97, după un meci fabulos pentru România, cu faze de NBA de ambele părți. A fost încă un turnir de glorie pentru Cornelius Lamonte Hudson, desemnat a doua oară MVP-ul etapei în Divizia A și, amănunt inedit, cel mai bun marcator din lume în ziua respectivă*. De altfel, conform baschetro, CLH este cel mai bun marcator din Ligă, cu o medie de 21,1 puncte pe meci, de asemenea o medie de 9,7 recuperări pe meci, ca să înțelegem mai bine inspirația aducerii sale pe malul Olăneștiului. Peste toate a fost însă prestația echipei, toți au jucat superb, nu au cedat nici măcar atunci când arbitrajul s-a arătat potrivnic , iar transilvănenii încercau cu toate mijloacele să schimbe cursul jocului. Bravo încă o dată!

Cumpătarea trebuie să fie, însă, pe ordinea de zi la club. Încă nu am realizat nimic. Clasamentul actual, cu locul 3 în dreptul Vâlcii, reprezintă doar un instantaneu, o poză de moment a unui campionat foarte echilibrat. Iar prin victoria de la Cluj, Vâlcea și-a ridicat singură ștacheta la înălțimi care se cer atinse din nou. Dacă ne-am întrupat din înfrângerea drastică de la Craiova, să fim atenți să nu ne dezintegrăm din cauza succesului uriaș de la Cluj. Iată marea provocare pentru antrenorul Arturo Alvarez. Să țină echipa acolo sus, să țină jucătorii mereu în priză pentru obiectivul de play-off. Să-l capaciteze pe Kadre Gray astfel încât să rămână la nivelul de joc arătat la ultima partidă. Următoarele două mecuiri pot fi decisive în privința locului pe care-l va ocupa Vâlcea în sezonul regular. Săptămâna viitoare vine Voluntari, pentru o întâlnire mai importantă, zic eu, decât cea cu Oradea. Apoi, deplasare grea la Pitești, contra altei pretendente la play-off.

Să îndrăznim să visăm, așa, în secret, la mai mult?

Personal, am un sentiment de bine când mă uit înainte, la baschetul vâlcean. Voi face o mărturisire, chiar dacă poate este devreme și cu riscul de a fi acuzat de unele-altele. La sfârșitul meciului cu Rapid, din etapa a patra, pierdut la linia de sosire în sala Traian, am stat de vorbă cu Bogdan Pistol, managerul echipei. Mai bine zis, am încercat să stau de vorbă cu el. Omul se manifesta atât de afectat de înfrângere, încât vorbele-i erau incoerente. Avea ochii roșii, bolborosea fel de fel și se mișca necontenit intr-un spațiu de un metru pătrat. Poate că trăirile sale sugerau deznădejdea, dar mai ales îmi demonstrau încrâncenarea de viitor, cea pozitivă, care nu va mai pierde. Mi-am spus atunci, văzându–l , reamintesc, trecuseră patru etape și două înfrângeri, că Vâlcea nu are cum să rateze proiectul său cu baschetul. Și mai este cineva acolo, la Consiliul Județean, care pune pietre solide la temelia construcției. Nu-l numesc pentru că chiar nu-mi place să o fac, dar mai ales pentru că mai importante sunt faptele lui. Sper că-mi va respecta alegerea.

Haide Vâlcea! Să ne fie anul bun și play-off-ul sigur!

PS Îmi mai iau un risc, acela al unei afirmații care cu siguranță îmi va atrage antipatii și discriminare socială din partea unora. După meciul de la Cluj, Bogdan Pistol a scris pe contul său, între altele, că „Sper că i-am mulțumit pe consilierii județeni”. Pentru mine, gândurile sale arată, de fapt, presiunea nejustificată la care a fost supusă conducerea echipei. Îmi permit să-i spun lui Bogdan că CS Vâlcea 1924 nu funcționează pentru a mulțumi consilierii județeni. În niciun caz. Obiectivele unui club finanțat cu bani de stat trebuie să fie asigurarea piramidei sportului respectiv, asigurarea unui conexiuni emoționale cu cetățenii orașului/județului, prin urmare umplerea Polivalentei la meciuri, eventual rezultate bune, desigur un PR corect cu sponsorii. Iar consilierii județeni trebuie să fie mulțumiți cu faptul că muncesc alături de Pistol și ceilalți pentru îndeplinirea obiectivelor. Atât.

*’- conform Eurobasket.com
Foto – PinPhoto/CS Vâlcea 1924