Cristina Vărzaru s-a transferat la CSM Bucureşti
Oficialii formaţiei din Capitală nu mai doresc să repete „emoţiile” din ultima stagiune a Ligii Naţionale, atunci când s-au luptat până în ultimele etape pentru evitarea barajului de retrogradare, stabilind că ar fi momentul oportun pentru întărirea echipei. Cristina Vărzaru, una dintre cele mai valoroase handbaliste românce a momentului s-a lăsat convinsă de oferta clubului bucureştean, semnând un contract valabil pe un sezon, chiar cu posibilitatea prelungirii. Astfel, multipla câştigătoare a Ligii Campionilor (sportiva şi-a trecut de trei ori în palmares acest trofeu, de fiecare dată cu echipa daneză Viborg) va putea fi văzută din nou evoluând în Liga Naţională.