Noua sesiune parlamentară a deputat marți, 1 februarie 2022, cu alegerea noilor conduceri din cadrul celor două camere ale Parlamentului României, Senat și Camera Deputaților. Fiind vorba despre componența Birourilor Permanente, parlamentarii au votat vicepreședinții, secretarii şi chestorii desemnați. După cum este menționat în Regulamentul Camerei Deputaților, în conformitate cu algoritmul politic, Partidului Național Liberal i-au revenit trei locuri în Biroul Permanent, unul de vicepreședinte, unul de secretar şi unul de chestor. În cadrul Grupului Parlamentar al Partidului Național Liberal, deputatul vâlcean, Cristian Buican, a fost desemnat pentru funcția de Secretar din cadrul Biroului Permanent. Realegerea deputatului liberal Cristian Buican reprezintă o recunoaștere a activității sale parlamentare și un vot de încredere oferit de colegii deputați ai Partidului Național Liberal. • Biroul de presă al PNL Vâlcea
În data de 1 septembrie 2021 a fost reluată activitatea parlamentară într-o nouă sesiune ordinară. Tot în această zi, parlamentarii celor două camere ale Parlamentului României și-au votat structurile de conducere din Birourile Permanente. Așa cum este prevăzut în Regulamentul Camerei Deputaților, în conformitate cu algoritmul politic, după negocierile ce…
Pe 1 septembrie 2022, activitatea parlamentară a fost reluată printr-o nouă sesiune ordinară. În conformitate cu Regulamentele de funcționare ale celor două Camere ale Parlamentului României, aleșii au votat structurile de conducere din Birourile Permanente. La Camera Deputaților, în acord cu Regulamentul și algoritmul politic, ca urmare a negocierilor între…
Miercuri, 1 februarie 2023, activitatea parlamentară a fost reluată printr-o nouă sesiune ordinară. În ședința de plen a Camerei Deputaților au fost aleși membrii Biroului Permanent. Deputații s-au exprimat în favoarea componenței anunțată de către liderii de grup, prin vot secret electronic. Partidului Naţional Liberal i-au revenit trei locuri în…