CONTINUĂ LUCRĂRILE la trotuarul dintr-o zonă a Râmnicului cu potențial de dezvoltare economică


Reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea ne-au anunțat că lucrările care se derulează la trotuarul din zona Stolniceni (demarate la finele anului 2022 ca răspuns la solicitările locuitorilor din zonă) avansează într-un ritm constant în această perioadă. Investiția pornită din dreptul străzii Buridava, pe partea dreaptă a șoselei în sensul de mers dinspre Drăgășani, a trecut deja de intersecția cu pasarela spre Platforma Chimică. Calea de acces pentru pietoni va continua spre Râmnicu Vâlcea până la sensul giratoriu de la baza pasarelei Râureni.
Pe lungimea de aproximativ cinci kilometri se amenajează trotuarul, se montează borduri, se fac rigole de colectare a apelor pluviale și se intervine, unde este cazul, la podețele de acces în gospodării.