C.N.I. Matei Basarab – patru medalii la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială


Olimpiada Națională de Inteligență Artificială, desfășurată la București, în perioada 17-19 aprilie 2026, la Universitatea Politehnica București, a adus pentru Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” rezultate remarcabile, bifate de tineri pentru care pasiunea, dublată de muncă și sacrificii a devenit ca o a doua natură. Iar toate acestea ne-au făcut mândri și pe noi vâlcenii pentru că numele orașului și al județului a fost purtat peste tot în țară și, de ce nu, urmează și în afara granițelor.

Aplauze deschise pentru:

Darius Adrian Dobre – Mențiune și Medalie de Argint;
Andrei Drugan – Mențiune si Medalie de Argint;
Alexandru Bărbulescu Ancuța  – Medalie de bronz;
Luca Daniel Marinescu – Medalie de bronz.
O participare meritorie a avut si Eduard Vlăduț.

In urma rezultatelor, elevii Darius Dobre si Andrei Drugan s-au calificat în LOTUL NAȚIONAL și vor participa, în luna mai la o tabără de pregătire și selecție pentru etapele internaționale ale olimpiadei. Trebuie precizat faptul că în parcursul lor au avut ca suport, pe lângă părinți și familii, pe prof și diriginte –  Violeta Grecea, pentru că, nu-i așa, pe lângă materie cenușie, talent apare și dascălul, cel care descoperă, exploatează și, de cele mai multe ori, te pune la muncă…Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute!