Bun venit, mileniu III: PLATA ONLINE A BIRURILOR a devenit lege


Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică şi instituţiile şi autorităţile publice vor fi obligate să accepte şi plata cu carduri efectuată online a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor. Textul vizează completarea OUG nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, în sensul introducerii obligaţiei operatorilor economici furnizori de servicii de utilitate publică şi a instituţiilor şi autorităţilor publice de a accepta, pe lângă plata fizică cu carduri de debit, de credit sau preplătite, şi plata cu carduri efectuată online.
„Operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile şi autorităţile publice definite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, care încasează impozite, taxe, contribuţii, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi, tarife, alte obligaţii de plată şi sume pentru serviciile prestate sau intermediate, au obligaţia să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS, cât şi prin aplicaţii care facilitează acceptarea plăţilor electronice”, prevede proiectul adoptat.
Sursă foto: Arhivă