AVARIE!!! APAVIL întrerupe apa potabilă aproape 16 ore. Ce străzi vor fi afectate?


Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de remediere pierdere apă potabilă, provocată de Alimate SRL –București, la conducta de transport apă potabilă OL/PREMO Dn 600 mm, existentă în Râmnicu Vâlcea, strada Calea lui Traian, în fața Colegiului General Magheru, vă informăm că în data de 30.01.2024, între  orele  730 – 2300, se va întrerupe  furnizarea  apei  potabile  la consumatorii din Râmnicu Vâlcea, astfel: pe strada Calea lui Traian – tronson cuprins de la intrarea Sudului până la strada Depozitelor (ambele sensuri de mers), blocurile 1 și 2 Vilmar, PT 12 Magheru, imobile, strada Iacob Simian, strada Schitului – parțial, strada Drumul Gării (Gândăcești), strada Buridava, strada Stolniceni – partea stângă de mers și strada Depozitelor – intersecția cu calea ferată până la intersecția cu Copăcelu – Ghioceilor. În cazul în care perioada necesară executării lucrărilor de remediere se va prelungi și cantitatea de apă acumulată în rezervorul Copăcelu nu va fi suficientă, este posibil ca ulterior să fie afectate și zonele: orașul Ocnele Mari – zone înalte, Copăcelu – Căzănești și comuna Mihăești – satele Bârsești, Buleta și Negreni, Mihăești și Râmnicu Vâlcea – zona Copăcelu, Căzănești, Posada.

Echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor. Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil S.A. vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil S.A. în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor sau telefonic, la dispeceratul societății (telefon 0350 802 160), confirmate de specialiștii societății noastre. Vă mulțumim pentru înțelegere!