Asfaltări pe drumul Berilei din Dăești
La începutul anului, după nenumărate contestații și prelungiri, administrația din Dăești a semnat contractul cu firma care a câștigat licitația privind asfaltarea drumurilor comunale 17, 18 și 19, respectiv Dăești – Berila, Dăești – Băbuești și Gura Văii – Sânbotin. În total, se vor asfalta drumuri pe o lungime de șase kilometri. Investiția se va derula prin Măsura 7.2 și este estimată la valoarea de un milion de euro. Mai trebuie spus că proiectul a demarat cu drumul Berilei, care va fi modernizat pe o lungime de 2,2 kilometri.