ACUM ORI NICIODATĂ: „Domnule Președinte Ciolacu, a venit vremea să v-arătați definitiv apartenența! Ori cu noi, ori împotriva noastră…”


Edilul PSD din Bărbătești spune că baletul ridicol al șefului său de la București nu-l mai convinge și-i cere public „să scoată baioneta” la liberali
Social-democratul Constantin Bănacu (foto) se declară obosit și deranjat de eschivele politice ale președintelui PSD, Marcel Ciolacu. Primarul Bărbăteștiului spune că, după alocările bugetare recente din Fondul de Rezervă al Guvernului, e cazul ca șeful cel mare să depășească stadiul verbal și să „scoată baioneta”.
„Îl somez public pe președintele nostru de partid, domnul Marcel Ciolacu, să renunțe odată și pentru totdeauna la cioacele sale deja tradiționale și să depună plângerea penală, dar și s-o timbreze, nu ca data trecută. Ne-a luat efectiv la mișto în decembrie 2020, după ce-a rupt televiziunile și internetul în două anunțând că face plângere penală pentru abuz în serviciu și a uitat să timbreze respectiva hârtie! E evident că ne-a luat de cretini chiar dacă numai și numai datorită nouă e acolo sus. Îi transmit răspicat că acesta este examenul lui final, și că e timpul să renunțe să ne mai considere proști… Noi, așa tâmpiți și cum ne mai văd ei de la centru, ne-am descurcat și ne vom descurca și de data asta, chiar și cu bătaia aceasta de joc primită din partea Guvernului Cîțu. Greu, dar vom ieși la liman chiar dacă toate cad de fiecare dată în capul nostru, mai ales cheltuielile cu persoanele cu handicap care cresc de la zi la zi. Noi, primarii, indiferent de culoarea noastră politică, ne a avem ca frații și suntem toți sătui de minciuni. Ne-am prins demult că se folosesc de noi, de cei mici, de jos. Sunt convins că domnul prefect ar fi atacat imediat dacă o astfel de împărțire o făcea un guvern roșu pentru primarii PSD. N-am absolut nici un dubiu că era la prima oră cu hârtia la tribunal. Așadar, domnule președinte Ciolacu, a venit vremea să v-arătați definitiv apartenența! Ori cu noi, ori împotriva noastră… Și dacă n-aveți bani de timbru, vă rog să nu vă rușinați să ne cereți! Vă promit că vă transfer eu, în nume personal, 50 lei!”.