ACUM: Mașina unei șoferițe cardiace a luat foc pe o stradă din Râmnic


Nu a ținut cont de ceasurile rele pe care le-a adus data de 13 iulie, iar neprevăzutul nu a ezitat să își vâre coada! A pățit-o o șoferiță care circula miercuri, în jurul orei 13.31, pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea. Mașina femeii a luat foc în timp ce circula pe strada Maior V. Popescu. Femeia, cardiacă, a reușit să se autoevacueze din autovehicul însă, cardiacă fiind, a suferit atac de panică. La fața locului au ajuns de urgență mai multe echipaje (între care unul de poliție, un autovehicul de stingere cu apă și spumă – ASAS și un echipaj SMURD), care au reușit să stingă incendiul și o stabilizeze pe șoferița care s-a speriat când și-a văzut mașina în flăcări și viața pusă în pericol!
Proprietara autovehiculului care a luat foc, B.M., în vârstă de 42 de ani, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea