A FOST PUBLICAT GHIDUL CONSOLIDAT privind granturile de investiții pentru IMM-uri


Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat, vineri, versiunea consolidată a ghidului aferent acțiunii 4.1.1 „Investiții în activități productive”, finanțată prin intermediul Programului Operațional Competitivitate, după analiza recomandărilor primite în perioada de consultare publică a documentului. Ghidul reprezintă forma consolidată în urma parcurgerii procesului de consultare, iar forma finală a acestuia va putea fi aprobată doar ulterior deciziei Comisiei Europene de aprobare a schemei de ajutor de stat, nefiind anticipate, însă, modificări de substanță. În aceste condiții, MIPE estimează că va lansa apelul pe această măsură în data de 21 martie, iar perioada de depunere a dosarelor se va închide în 25 martie.

Bugetul de stat contribuie cu 70 milioane de euro pentru acest apel

Bugetul apelului va fi de 358 milioane euro, la care se va aplica o limită de supracontractare de 120%, ceea ce înseamnă că valoarea cumulată a proiectelor finanțate va putea ajunge la 430 milioane euro (360 milioane euro fonduri europene și 70 milioane euro de la bugetul de stat). Documentul publicat stabilește mai multe detalii referitoare la evaluarea și modul de ierarhizare a proiectelor depuse. Astfel, proiectele parcurg fluxul automat și vor fi transmise spre evaluare în funcție de ierarhizarea realizată de către platforma IMMRECOVER prin aplicarea criteriilor de la punctele a, c, e din grila de evaluare până la un punctaj de maximum 55 puncte.
Pentru proiectele cu același punctaj se va aplica criteriul de departajare privind scăderea cifrei de afaceri la 31.12.2020 față de 31.12.2019, potrivit datelor confirmate de sistemul informatic al ANAF. În cazul puțin probabil al unui nou balotaj, va putea fi aplicabil criteriul de departajare privind ordinea transmiterii proiectului.
În a doua etapă de evaluare, în ordinea punctajului obținut, dosarele vor fi ierarhizate în funcție de criteriul verde (40% din punctaj) și caracterul inovativ (5% din punctaj). Criteriile de departajare pentru punctaje egale sunt similare etapei de preselectare.

Care este minimul de puncte pentru ca un proiect să primească finanțare?

Un proiect trebuie să obțină minimum 70 puncte pentru a fi eligibil pentru finanțare. Proiectele vor fi evaluate până la epuizarea plafonului alocat. Conform Ghidului consolidat, vor putea contracta finanțare și firmele care au avut cifră de afaceri 0 lei în anul 2020.
Au fost introduse noi clarificări cu privire la modalitatea de evaluare a proiectelor cu privire la criteriul de mediu, respectiv în 15 zile de la semnarea Contractului de finanțare, beneficiarul trebuie să prezinte dovada că a demarat solicitarea avizelor de mediu necesare în implementarea proiectului, în condițiile legilor în vigoare.
Această dovadă poate fi: Dovada depunerii solicitării avizelor, „Clasarea notificării”, când nu sunt necesare avize de mediu sau „Decizie inițială”, ceea ce atestă faptul că solicitantul a demarat procedura de obținere a avizelor și documentației necesare în vederea implementării proiectului.
Sursă foto: Arhivă