
844 de joburi la dispoziția șomerilor vâlceni
Săptămâna aceasta, 158 de angajatori pun la dispoziția șomerilor și celor aflați în căutarea unui loc de muncă 844 de joburi. Din totalul locurilor de muncă, 36 vizează persoanele cu studii superioare, 262 cele cu studii medii și studii postliceale, iar 546 cele cu studii gimnaziale, școală profesională sau fără studii. Mai mult, din oferta AJOFM Vâlcea, 154 sunt nou-intrate pe piața muncii. În cazul persoanelor cu studii superioare, se caută: ingineri în diverse domenii, inspectori SSM, designer, analist calitate, consilieri juridici în administrație publică, pedagogi sociali, profesori învățământ preșcolar etc. în rest, este nevoie de: spălători auto, șoferi, brutari, ospătari, muncitori necalificați etc.