60 de joburi pentru șomerii cu studii superioare


230 de angajatori pun la dispoziția șomerilor și celor aflați în căutarea unui loc de muncă peste 1.650 de joburi vacante, din care: 60 sunt pentru persoanele cu studii superioare, 450 pentru cele cu studii medii și studii postliceale, iar restul vizează cele cu studii gimnaziale, școală profesională sau fără studii. În cazul celor cu studii superioare, este nevoie de: director vânzări, contabili, secretar asistent director, secretară cu jumătate de normă pentru Școala din Bujoreni, tehnician asigurarea calității, șef birou aprovizionare Spitalul Horezu, medici, administrator public Primăria Măciuca, consilier Primăria Măciuca, inspectori Primăria Râmnicului, ingineri etc. Mai este nevoie de: electricieni, bucătari, ospătari, tâmplari, șoferi, asistenți medicali, infirmieri, îngrijitori în școli etc. Totodată, o societate din domeniul operatori mase plastice caută 400 de muncitori necalificați și 200 de muncitori calificați, punctul de lucru fiind în Bistrița. Și bucureștenii au nevoie de angajați vâlceni. O firmă de semnalizări și automatizări feroviare scoate la concurs 16 posturi, având nevoie de: automacaragii, șoferi autocamion, electromecanici, șefi tren, manevranți vagoane, montatori SCB, liniori.