25 iulie, ora 17.55
RADIO METRONOM ÎMPLINEȘTE 30 DE ANI de la prima emisie!


În vara anului 1992, pe 25 iulie, Radio Metronom FM Râmnicu Vâlcea a emis pentru prima dată în eter. Se întâmpla într-o zi de sâmbătă, la exact ora 17.55. Inițial, postul de radio a emis sub numele de Metronom GX. Din cauza vicisitudinilor timpurilor, licența de emisie radio (R069) a primit-o abia pe 1 iunie 1993.
„Ca orice legendă (care se vrea a fi una de reținut în istoria mass-mediei mioritice) și legenda noastră are un început… Se întâmpla într-un sfârșit de iulie fierbinte, a anului 1992, într-un orășel liniștit, cu cetățeni aproape respectabili, fără perspective măreţe și idealuri revoluționare, dar mânați, aproape toți, de dorința de îmbogățire rapidă… După bășcălia aia de răzmeriță (sau lovitură de stat – numai Dumnezeu știe!), din decembrie ’89, prin Miorița, entuziasmul dobândit din refularea schimbări regimurilor (un fel de rocadă fără prea mare miză pentru noi, contribuabilii, dar profitabilă pentru oportuniștii și lingăii vremurilor nu de mult apuse), m-a făcut să mă gândesc că ar cam fi nevoie de un post de radio local, un soi de câine de pază al pseudo-democrației mioritice și originale, un post de radio prompt, obiectiv și imparțial…
În urmă cu 30 de ani, căutam un nume care să definească ceea ce ne propusesem să realizăm în târgușorul ăsta (pentru că după doi ani şi ceva de presă scrisă şi încă unul de radio – numit experimentul Paradox), credeam că se poate realiza ceva mai mult de realizasem, ceva mai profesionist și mai interesant pentru comunitate. Și, după îndelungi căutări, ne-am oprit la Metronom, în memoria unei emisiuni realizată de Cornel Chiriac la Europa Liberă. Mă gândisem firește la un post de radio care sa fie la standardele «impuse» și de o colaborare (care a fost mai mult onorantă pentru mine și echipa Metronom FM de la aceea vreme), colaborarea cu secţia de limba română a serviciului britanic de radio – BBC World Services”, se arată în prezent pe site-ul Metronom-ului vâlcean despre cum s-a scris începutul istoriei pentru acest post de radio.
La mulți ani, Radio Metronom!