Zvonurile s-au confirmat: Aurelian Roșca (re)vine la Vâlcea


• tehnicianul își propune calificarea în cupele europene
Venirea antrenorului Aurelian Roșca pe banca tehnică a formației HC Municipal Râmnicu Vâlcea, anunțată printre cunoscătorii fenomenului încă de acum câteva luni, devine astăzi o certitudine. Oficialii clubului de handbal feminin au anunțat parafarea înțelegerii dintre cele două părți, Aurelian Roșca (re)venind la Vâlcea din postura unui antrenor cu foarte multă experiență, călit și prin participarea cu CSM București în grupele principale ale Ligii Campionilor. Spunem despre această numire că este o revenire a lui Aurelian Roșca la Vâlcea dat fiind faptul că antrenorul s-a mai aflat pe banca tehnică a Oltchimului, cât și a Colegiului Energetic. Noul tehnician a anunțat că, pentru sezonul următor, își propune calificarea în cupele europene.
„Este o nouă provocare pentru mine, avem un obiectiv îndrăzneț, dar am mare încredere în jucătoarele noastre. După transferurile făcute în ultima perioadă, avem un colectiv de jucătoare tânăr și valoros. Ne dorim foarte mult realizarea obiectivului, acela ca în sezonul 2018-2019, HCM Râmnicu Vâlcea să joace în Cupele Europene”, a declarat Aurelian Roșca, după semnarea contractului.