Ziua Pompierilor din România, marcată și-n Vâlcea


Mâine Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” Vâlcea va sărbători 171 de ani de când compania de pompieri comandată de căpitan Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turcești venite să înăbușe Revoluția din 1848. Va fi marcată, tot mâine,  împlinirea a 11 ani (26 septembrie 2008) de la înființarea Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare în județul Vâlcea (SMURD). Astfel, între orele 09.00 – 15.00, toți cetățenii vor putea vizita subunitățile de intervenție din Râmnic, Drăgășani, Brezoi, Băile Govora, Grădiștea, Horezu și Măciuca, putând afla detalii legate de specificul armei și a tehnicii din dotare. Accesul se face pe baza unui act de identitate. La ora 14.00, în incinta inspectoratului se va prezenta semnificația „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, după aceea se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor pompieri. Ulterior se vor transmite mesajele autorităților, se vor recompensa cadrele, se vor premia câștigătorii competițiilor sportive, se va defila, iar în încheiere se vor prezenta tehnica nouă şi un exercițiu demonstrativ specific.