Zilele Culturii Populare Vâlcene în Capitală


Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea organizează, în zilele de 28-29 mai 2011, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” Bucureşti, evenimentul “PRIDVOR VÂLCEAN – Zilele Culturii Populare Vâlcene în Capitală”, proiect ce pune în valoare patrimoniul viu al culturii vâlcene. Programul acestei manifestări este următorul: Sâmbătă, 28 mai, începând cu ora 11.00, deschiderea evenimentului şi prezentarea meşterilor populari; între orele 12.00-13.30, lansarea volumelor: „Patrimoniul Documentar al Culturii Vâlcene”, vol. al II-lea, de Gh. Deaconu şi „Sărbătoarea «Alegerea de june» între ritual şi spectacol” de Gh. Tomescu şi Gh. Deaconu.

Târgul rămâne deschis până la ora 19,00. Puteţi admira şi cumpăra produse artistice din arta ceramicii, arta lemnului, cusături, ţesături, podoabe, pictură icoane, artă decorativă. Duminică, 29 mai, între orele 10.00-19.00, program de prezentare şi desfacere a produselor de artă populară, iar între orele 12.00-15.00, spectacol folcloric susţinut de ansambluri de cântece şi dans din principalele vetre folclorice vâlcene. Această manifestare este realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti.

Posting....