Zeci de mii de oameni din zona Bălcești au nevoie de asistență medicală!


• primarul Aleca insistă pentru redeschiderea spitalului sau deschiderea unui centru multifuncțional
Zilele trecute, primarul orașului Bălcești a avut o întâlnire cu președintele Consiliului Județean cu privire la situația dificilă a Căminului de bătrâni din localitatea din sudul județului.
„Este important ca acest cămin să nu se închidă, iar salariații de-acolo și bătrânii să nu ajungă pe drumuri. I-am prezentat lui Constantin Rădulescu soluția ca ei să preia, prin DGASPC, patrimoniul, adică fosta pediatrie, în care să funcţioneze căminul de bătrâni în continuare. În acest timp, ținând cont de doleanțele oamenilor din Bălcești, noi vom păstra și administra fostul spital. Dacă actualul Guvern se ţine de cuvânt şi va redeschide spitalele închise anii trecuţi, noi vom fi pregătiți. Sau putem deschide un centru medical de permanenţă, multifuncţional”, declară Constantin Aleca. „După desființarea spitalului din Bălcești, peste 50.000 de oameni din toate localitățile din jur au rămas fără asistență medicală. E grav! Au venit dezvoltatori de servicii medicale din Craiova, din Bihor sau din alte județe, dar au plecat… Ei aveau nevoie de-o clădire neocupată, pentru a fi siguri de investițiile făcute”, mai spune liberalul Aleca.
În căminul de la Bălcești sunt bătrâni din patru județe, adică Vâlcea, Dolj, Olt și Hunedoara, iar administrația locală a achitat suma de aproximativ 800 milioane de lei vechi pentru buna funcționare a unității de asistență socială. „Nu mai putem, bugetul local nu mai poate susține activitatea la acest cămin. Noi cerem transformarea Căminului de bătrâni în Centru de îngrijire și asistență, iar fosta pediatrie să fie preluată de Consiliul Județean, prin DGASPC. Autorizația de funcționare este în regulă, deci s-ar putea face această modificare”, a mai spus Constantin Aleca.