Week-end cu 39 urgențe SMURD


În week-end-ul ce abia s-a încheiat, membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi pentru 39 de situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Bălceşti, Băile Govora, Băile Olăneşti,  Berbeşti, Berislăveşti, Boişoara, Brezoi, Bujoreni, Călimăneşti, Creţeni, Dăeşti, Drăgăşani, Drăgoeşti Grădiştea, Guşoeni, Fârtăţeşti, Mihăeşti, Ocnele Mari, Orleşti, Păuşeşti- Măglaşi, Pietrari, Prundeni, Racoviţa, Râmnicu Vâlcea, Sineşti, Şuşani şi Tetoiu pentru: trei insuficienţe respiratori, o dispnee; patru hipertensiuni arteriale, două traumatisme cranio-cerebrale; dureri: precordiale, la cap, de membre, toracale, abdominale; arsuri de gradul II pe torace şi picioare; o stare de agitaţie şi stări generale de rău.  După acordarea primului ajutor calificat, 35 de pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.