Vrednic de veșnică pomenire. Un mare bărbat cu bătăile inimii în slujba propășirii științei, culturii și limbii române
Într-o după-amiază de taifas, Profesorul Pompiliu Manea, unul dintre prietenii mei de drum lung, vorbindu-mi de curiozitatea românului, în veacuri, de a străbate lumea, s-a oprit la două nume dragi lui, care n-au umblat prin lume după bogăţii şi pământuri, după sclavi şi glorii regeşti. „Românii – am reținut de la regretatul drag prieten, vrednic de veșnică pomenire – au colindat lumea fie în interes diplomatic, fie din curiozitatea de a cunoaşte izvoarele istoriei și a omului pe această planetă.” Se referea, în deosebi, la Nicolae Milescu Spătarul şi la Badea Gheorghe Cârţan, doi români intrați în legendă, care îi erau foarte dragi. Am reținut admirația Profesorului față de patriotismul acestor doi coloși ai neamului și am înserat-o, cândva, într-o carte: «Nicolae Milescu, născut în 1636, la Vaslui (Profesorul avea o memorie fantastică a anilor istorici!), poliglot şi unul dintre cei mai de seamă învăţaţi ai vremii, a ajuns, prin împrejurări politice vitrege, la curtea ţarului rus Alecksei. Monarhul, apreciindu-i valoarea, îi încredinţează diverse misiuni, între care una foarte importantă în China, ca ambasador al său. Celebrul periplu prin Orient al Spătarului a durat vreo trei ani, din 1675 până în 1678, dar, până la urmă, întrevederea dintre trimisul ţarului Rusiei şi împăratul Chinei n-a avut loc. Milescu, din câte se pare, n-a acceptat protocolul imperial, pe care l-a considerat umilitor.» Câte n-ar avea de învăţat conducătorii noştri de azi dacă ar citi și ar urma câte ceva din miezul însemnărilor Spătarului Milescu! Își continua Profesorul gândul: «Pe Badea Cârţan, cum a fost cunoscut în epocă acest ţăran român din Cârţişoara Sibiului, l-a mânat în luptă – curajul de a merge pe jos 45 de zile, prin ţări străine, a fost o… adevărată luptă cu el, ca bărbat! – dorinţa de a cunoaşte izvoarele istoriei neamului. A plecat spre Roma la 3 ianuarie 1896 şi într-o zi cu frig blând dinspre sfârşitul lui februarie se afla la porţile Eternei Cetăţi, salutând-o: „Bine te-am găsit, Maică Roma!”. Şi a pornit-o apoi spre Columna lui Traian. A ajuns acolo, era singur şi al nimănui. A îngenuncheat, a sărutat Columna, iar cum s-a făcut seară s-a învelit cu cojocul şi s-a culcat la poalele obeliscului lui Traian, unde așezase și ofrandele pe care le adusese cu el: un pumn de ţărână din Cârţişoara lui şi unul cu grâu produs, prin truda sa de ţăran, în acelaşi pământ. A doua zi dimineaţa, trecătorii au avut o revelaţie: „Un dac la picioarele Columnei?!” Ziarele au titrat şi ele: „Un dac a coborât de pe Columnă!” Localnicii trecători pe-acolo s-au tot întrebat: „Ce simbolizează pumnul de ţărână? Dar cel de grâu?” „Înseamnă, fraţii noștri, bunătate şi mai înseamnă recunoştinţă. Să nu uitaţi!” Badea Cârţan le-a spus-o răspicat, ca să înţeleagă şi ei, cei din Roma, că n-a venit degeaba pe jos, atâta anevoioasă cale.»
Istoria consemnează şi alţi îndrăzneţi români care s-au încumetat să plece în lumea largă, unii chiar să facă înconjurul lumii. Pe trei dintre aceștia i-am cunoscut personal și tot timpul m-am mândrit cu prietenia lor: medicii Irina şi Radu Gabriel Dobrescu și Profesorul Pompiliu Manea, autorul celebrelor volume „Peregrin pe cinci continente”, „Emil Racoviță și urmașii lui. Spre Polul Sud”, și „Spre Polul Nord” (carte proaspăt ieșită de sub tipar). Acest împătimit călător pe mapamond, dornic de cunoaştere şi aventură, nu descrie drumuri imaginare, el a parcurs în jurul lumii 60.000 de mile, oceanele Atlantic, Pacific şi Indian, 30 de mări, zeci de ţări, trecând prin insule, golfuri, strâmtori şi canalele Panama şi Suez. A fost o lungă călătorie a unui curajos, întreprinsă cu modernul vapor Ms Amsterdam. A plecat din Florida, cel mai fierbinte pământ al Statelor Unite, din portul Fort Landerdale („Veneţia Americii”) şi a revenit tot acolo (dovadă că planeta noastră este rotundă), după ce a dat ocolul pământului timp de 138 de zile. „Peregrin pe cinci continente”, „Spre Polul Sud” și „Spre Polul Nord” sunt cărți scrise, cu talent, cu nervul cercetătorului care ar merita unul din premiile de aur ale Europei. În cărțile sale și în filmele realizate, pe care le-a prezentat în câteva rânduri la Râmnicu Vâlcea, în cadrul edițiilor trecute ale Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” (se număra printre fondatorii acestuia), întâlnești adevărate „spectacole ale lumii” în care se împletesc reportajul cu fila de jurnal, imaginile cu datele geografice notate cu exactitatea unui cercetător minuţios şi cutezător. Timpul n-a mai avut răbdare să scrie și-a patra carte de călătorie, „Prin capitalele Europei”, un periplu unic, insolit, al unui om îndrăgostit de Cetatea pe care a reprezentat-o în drumul său continental, întins pe 102 zile, ca ambasador neplătit, pentru a susține proiectul „Cluj-Napoca – Capitală Culturală Europeană – 2021”. Din păcate, în a patra zi după revenirea în țară din „aventura europeană”, în dimineața zilei de 16 iunie 2015, generoasa și marea sa inimă a încetat să mai bată. Am pierdut un prieten de neînlocuit, ziarul „Curierul de Vâlcea” a pierdut un prieten devotat și un colaborator de înaltă ținută intelectuală, România a pierdut un uriaș om de cultură, un eminent profesor și inginer doctor, fondator de școală medicală. Astăzi, 7 octombrie, ar fi împlinit senioriala vârstă de 80 de ani.
Viața sa s-a stins înainte de a trece frontiera celui de-al optulea deceniu, dar inima sa va bate veșnic pentru noi toți, ochii săi luminoși și mintea sa înțeleaptă ne transmit și astăzi – și în fiecare zi – atâta căldură că avem sufletele permanent îmbrăcate în iubirea sa nestinsă. El n-a pregetat niciodată să-și pună talentul și bătăile inimii în slujba propășirii științei, culturii și limbii române, faptele sale rămân pentru totdeauna în memoria noastră – și le admirăm cu mândria de a fi fost contemporanii bărbatului ale cărui fapte le privim pe un catarg înălțat pe trunchiul Țării, pe care a iubit-o mai presus de orice. Deseori îmi spunea: „Ca să cunosc poporul român, să-i înţeleg istoria şi credinţa a trebuit să împrumut inima cerului, braţele mării și sufletul lui Eminescu.”
Pompiliu Manea a fost înmormântat în Cimitirul Pipera de lângă București, în cavoul în care se află iubita sa soție, Doina, și scumpul său nepot Alex Bucur, pentru care a vărsat râuri de lacrimi. Timpul însă n-a fost îngropat! Figura și fapta sa rămân în memoria timpului, a noastră, a tuturor celor care l-am cunoscut și iubit. Rămân în veci, vor dăinui cât timpul! Suspinul din inima mea îl înfig în fiecare zi sub talpa de granit a lespezii tale, prieten drag, ca semn că nu te voi uita niciodată. Fie-ți somnul lin în brațele Domnului!
ZI DE DOLIU
Temerarul inginer, profesor, scriitor, explorator şi filozof POMPILIU MANEA trebuia să aniverseze azi, 7 octombrie 2015, 80 de ani. Dar, prietenul nostru a plecat în cer să mângâie eternitatea. Pentru noi, cei rămaşi, el a devenit doar o amintire… foarte dragă.
Fie-i lui POMPI o casă bună lunga veşnicie.
Îi trimitem în slavă regretele noastre eterne.
George FILIP
SANIA VÂRSTEI
lui Pompiliu Manea
vai… cum trece timpul, Doamne,
aducând în blânde sănii
primăveri şi veri şi toamne
şi ierni dalbe… de mătănii.
vezi cum înfloresc cireşii
şi cum dau în pârg gutuii
şi cum curge fluviul vieţii
prin câmpia nimănui…
toate-s semne ancestrale
ce mână timpul din urmă
canarale… canarale,
ca pe blânzii miei – în turmă.
tu – pe pragul vârstei tale
stai cu nepoţii pe-alături
şi pe tâmpla-ţi se prăvale
iarna, cu-a le ei omături.
…cântă-o doină ardeleană
molcomă, ca vorba dulce;
sub lucida ta sprânceană
vine Luna să se culce.
ne spui basme şi istorii
stinse prinprejurul lumii.
spui poveşti din vremi de glorii
cu eroii mari – străbunii.
ierni cu salbe de mătănii,
primăveri şi veri şi toamne
duc timpul în blânde sănii;
vai… cum trece viaţa – Doamne!
Octombrie 2015,
Montreal – Canada