Viceprimarii: unii merg în echipă, alții vor primăria


• sunt și viceprimari certați cu legea care au făcut un pas înapoi

Alegerile din această vară aduc multe surprize în echipele primării­lor. Unii viceprimari doresc să con­tinue proiectele alături de edili, în timp ce alte echipe se destramă, voit sau mai puțin voit. Avem viceprimari care doresc să continue munca edililor care, la rândul lor, cred că a sosit clipa retragerii; avem viceprimari care luptă contra edililor sau care, certați cu legea, n-au încotro și fac pasul înapoi. Vom analiza câteva cupluri de edili, din aceste perspective:
Vlădești: primar – Sorin Ghiță, viceprimar – Adrian Cosac. Liniște până acum o lună. Deodată, se por­nește zvonul: „vicele” vrea să lupte cu primarul. Contactat, viceprimarul Cosac a recunoscut, inițial, că da, vrea fotoliul de primar cu orice preț, chiar dacă va trebui să treacă la alt partid. Au urmat zile de foc, emoții pentru edilul Ghiță. Și nu că s-ar teme de ceva. Pur și simplu, PSD Vâlcea nu catadicsea să clarifice lucrurile: cine este candidatul parti­dului la Primărie. În tot acest timp, au apărut tot felul de scenarii: unele plauzibile, altele mai puțin reale. Se zvonea că Ghiță, dacă ar fi fost respins de social-democrați, și-ar fi îndreptat pașii către liberali. De ce liberalii? Era nevoie de o victorie zdrobitoare, iar ALDE încă nu oferea această putere. Mai mult, se spunea că unii edili ce vor trece din vară la PNL l-au sfătuit pe Ghiță să facă la fel: „Nu mai sta și te umili! Dă-le tu peste nas!”
În cele din urmă, se pare că tot liderul partidului a adus claritate în comună: Ghiță este candidatul PSD la primărie, iar Cosac a decis să rămână în vechea echipă. Acum, nu putem să ne întrebăm: cum vor guverna cei doi edili, știindu-se cât s-a muncit la această decizie? Va mai fi văzut „vicele” cu aceiași ochi de Ghiță, știindu-se că i s-a vânat scaunul de primar? Întrebările au logica lor, știut fiind faptul că, în sondaje, Ghiță este cotat cu cele mai mari șanse la primărie.
Păușești-Măglași: O echipă ce poate fi dată exemplu este Dediu – Radi. Marcel Radi vrea să continue munca în administrație alături de pri­marul Alexandru Dediu, respin­gând din start ideea de a candida contra acestuia pentru funcția de edil. Radi ne-a precizat că, atâta timp cât Dediu va fi primar, el nu se va angaja într-o bătălie politică con­tra acestuia. Mai mult, Radi a pornit în echipă din partea conservatorilor, politic fiind în aceeași tabără cu Dediu. Primarul în funcție a anunțat deja că, din vară, va trece în tabăra liberalilor, iar Radi, deși nu a decla­rat încă, sigur va face același pas.
Păușești-Otăsău: primar – Gheorghe Pârvulescu, viceprimar – Cătălin Avan.
Edilul Pârvulescu a spus-o clar, de la bun început: Pas unui nou mandat. Și-a argumentat decizia sim­plu: „a sosit timpul să mă re­trag”. Și-a făcut-o cu mult înainte de alegeri, când a refuzat și comuni­ca­rea cu mass-media. Ce rost mai avea? În plus, omul a recunoscut: „Nu mai candidez pentru un nou mandat”. Întrebat dacă îl va susține în bătălia politică pe actualul „vice”, alesul local, Gheorghe Pârvulescu a declarat: „Funcția se câștigă, nu se transmite”. Are dreptate, dar nu putem remarca o ușoară ironie, chiar dacă decizia de a nu mai candida la Primărie îi aparține. Avan, cel mai probabil, va trece la liberali și, din sondaje, are cele mai mari șanse să câștige alegerile.
Băile Olănești: Luna trecută, viceprimarul orașului Băile Olănești s-a aflat pe lista neagră a ANI. Conform comunicatului ANI, Popa Titel a deținut, în perioada 16 iunie 2012 – 7 aprilie 2014, simultan func­ția de „vice” cu cea de comer­ci­ant persoană fizică la „Popa Titel – persoană fizică autorizată”. Așadar, cel mai probabil, primarul Sorin Vasilache, cotat cu cele mai mari șanse de a lua un nou mandat, nu va mai face echipă cu „vicele”.
Pietrari: ANI și-a băgat coada și la Primărie Pietrari, o localitate destul de liniștită ce-i drept. În peri­oa­da 27 septembrie 2012 – 19 au­gust 2013, viceprimarul Marian Bra­bete a fost găsit în incompati­bi­litate, deținând simultan funcția de „vice” și de administrator al SC VIS MAR­GEL SRL. Și-n acest caz, pri­ma­rul Nico­lae Moraru, cel care are reale șanse de a conduce frâiele primă­riei mai departe, va trebui să se reorienteze pentru întregirea echipei.
Racovița: După liniște și pace a venit războiul și-n Nordul jude­țu­lui. Edilul Sonia Iliescu, dar nu nu­mai, și localnicii până la urmă, nu mai știu cine le este viceprimar. Ba Negoiță, ba Tănase. Sinceri să fim, credem că nici autoritățile județene nu știu clar care-i situația. Oricum, primarul e obișnuit: viceprimarii s-au schimbat cam des prin Racovița. Singurul „vice” care a rezistat în func­ție și a făcut echipă cu Sonia Iliescu, fără furtuni, a fost Ion Fâșcă.
Călimănești: În perioada când PDL era blamat, în Călimănești a fost votat omul. Câștigătorul cursei electorale din 2012 a fost pedelistul Florinel Constantinescu, învin­gându-l pe reprezentantul PSD, Ilie Amuzan. Cel care și-a păstrat poziția a fost „vicele” Vasile Scârlea. Omul a colaborat cu amândoi, iar acum, la alegeri, știe pe cine va susține. Viceprimarul ne-a precizat că ar dori să facă echipă, în continuare, cu actualul primar Florinel Constantinescu.
Stroești: Un alt primar ce a decis să se retragă din administrația publică locală  este Tudor Velcu Istocescu. În cursa electorală, în bătălia pentru fotoliul de primar, s-au înhămat actualul viceprimar, Toma Ciolacu și fostul „vice” Fănică Prostoiu. Sunt zvonuri că șansele cele mai mari le are fostul „vice”. Deocamdată, edilul Velcu Istocescu nu se pronunță pe cine susține, specificând doar că ia în calcul și varianta de a sta în banca lui.
Galicea: Nu puteam încheia această analiză fără să dăm exemplul poate celei mai reușite echipe administrative din județul nostru. Este vorba despre „tande­mul” Ion Năfliu – Florea Udrea, primarul, respectiv viceprimarul din comuna Galicea. Cei doi conduc destinele locuitorilor de 12 ani, Năfliu și Udrea câștigând pentru prima dată alegerile din Galicea în anul 2004. De atunci, multe s-au schimbat în bine de-a lungul și de-a latul frumoasei localități de pe malul stâng al Oltului. Parcă și oamenii sunt mai optimiști de când cei doi se află în fruntea localității. Și asta nu este tot. Galicenilor le mai putem oferi o veste bună. Năfliu și Udrea se pregătesc pentru câștigarea celui de-al patrulea mandat!
Lăcusteni: Doi oameni experi­mentați în ale administrației locale au condus cu brio comuna Lăcus­teni din sudul județului nostru. Echi­pa formată din Marin Puchin – primar și Ștefan Dascălu – vicepri­mar se află de trei mandate în fruntea primăriei. Rezultatele nu au încetat să apară, iar locuitorii au acordat în continuarea încrederea lor acestei echipe. Rezultatele de la alegerile locale din 2008 și 2012 spun totul în acest sens. La scruti­nul din 5 iunie 2016 situația se va prezenta altfel. Marin Puchin nu va mai candida pentru funcția de primar, însă a declarat că îl va susține pe actualul „vice” să câștige funcția de primar.