Veniți la Pelerinajul de Florii


Sâmbătă, 4 aprilie 2015, în Sâmbăta lui Lazăr, cu binecuvân­tarea Înaltprea­sfinți­tu­lui Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Arhiepis­co­pia Râmnicului or­ga­ni­zează „Pelerinajul de Florii”, prin care se pregustă și se cin­steș­te Jertfa cea mântui­toa­re și de bunăvoie a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvâr­șită la scurt timp după intrarea Sa în cetatea Ierusalim. Pelerinajul de Florii amintește în mod deosebit de călătoria Domnului Iisus Hristos din Betania spre Ierusalim, însoțit de ucenicii Săi, călătorie care culminează cu Intrarea Sa în Ierusalim, când este întâmpinat de tot poporul ca un adevărat Împărat, cu ramuri de copaci ridicate triumfător și cu haine întinse pe cale. În binecuvântata cetate a Râmnicului „Pelerinajul de Florii” va începe la ora 16.00, de la Biserica Toţi Sfinţii, unde se va săvârși Vecernia mare cu Litia și va fi rostită Rugăciunea de binecuvântare a Stâlpărilor (ramuri de salcie). La ora 17.30, pelerinajul va porni din curtea Bisericii Toți Sfinții pe traseul tradițional – bd. Calea lui Traian, bd. Tudor Vladimirescu și str. General Praporgescu – și va merge până la Biserica Sfântul Dumitru, unde pelerinii vor fi întâmpinați de preoții din această parohie și se va rosti o ectenie. Pelerinajul va continua pe bd. Nicolae Bălcescu și str. Episcopiei, până în curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Nicolae”. Aici va fi rostită o ectenie și două rugăciuni: Rugăciunea de sfințire a icoanelor și Rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor. În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie va rosti un cuvânt de învățătură. Participarea la acest pelerinaj ne descoperă binecuvântata stare a omului pelerin, ca veşnic călător spre Împărăția lui Dumnezeu. „Stâlpări de fapte bune să aducem, fraţilor, lui Hristos Dumnezeu, Celui ce vine ca un om să pătimească de bunăvoie pentru noi, ca să dăruiască tuturor nepătimire, cu puterea Dumnezeirii”, se cântă la strana în această zi sfântă, împreună cu poporul lui Israel, care strigă: „Bine eşti cuvântat, Cel ce vii în numele Domnului! Osana, Celui dintru înălţime!”