Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

3 martie 2021

Vâlcenii sunt invitați să descopere un nou număr al Revistei «Seniorii»


Am trecut și încă mai trecem, cu toții, printr-o perioadă cât se poate de neobișnuită, nefamiliară aproape nici celor mai în vârstă dintre noi, cu atât mai puțin tinerilor. 2020 a fost un an trăit sub amenințarea (chiar sub asediul am putea spune, nu doar sub amenințarea!) pandemiei de Coronavirus. Toată planeta a fost lovită, aproape simultan, de acest dușman periculos și invizibil!
Însă, chiar și în aceste condiții nu tocmai propice desfășurării activităților cu care eram obișnuiți, oamenii care, cu multă pasiune pentru munca lor, activează în cadrul Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea și-au găsit forța necesară pentru a-și continua proiectele de suflet la care au lucrat vreme de ani buni și la care mai lucrează. Printr-un efort demn de toată lauda, Asociația a reușit să scoată de sub tipar un nou număr al revistei care a consacrat-o deja în lumea culturii vâlcene. Este vorba, după cum ați aflat și din alte ediții ale cotidianului nostru, despre Revista «Seniorii», publicație semestrială ajunsă acum la numărul 20 (anul XII de existență neîntreruptă).
Revista apare cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea, din colectivul de redacție al acesteia făcând parte Gheorghe Dumitrașcu – director, Emil Diaconescu – redactor șef, Gheorghe Pantelimon – secretar de redacție, Eugenia Dumitrana – tehnoredactare și Emil Pădurețu – design & prepress. Tiparul a fost executat la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.
Am avut încă o dată plăcuta surpriză de a descoperi în paginile acestei reviste multe texte pline de învățături, venite, în mod firesc, de la seniorii vâlceni care au trecut prin multe încercări ale vieții. Acum, chiar ei reprezintă adevărate modele vii de la care tinerii pot desprinde, în mod cert, multe aspecte pozitive și utile în viață. Și acest număr al Revistei «Seniorii» este unul care, în mod cert, merită să își găsească locul în biblioteca oricărui vâlcean!
„Revista a văzut lumina tiparului cu ajutorul substanțial al domnului Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, președintele de onoare al Asociației Seniorilor. De asemenea, și-au adus contribuția Biblioteca Județeană «Antim Ivireanul» (Remus Grigorescu și Maria Ciobanu) și redacția cotidianului «Curierul de Vâlcea» (Sorin Alexandru Barbu și Alin Tudoroiu)”, ne-a declarat Gheorghe Pantelimon, secretar de redacție al Revistei «Seniorii».

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura