Vâlcea vrea revanșa cu Buducnost


În prima zi a lunii noiembrie, întreaga suflare sportivă din județul nostru va fi cu ochii pe disputa-vedetă din Grupa C a Ligii Campionilor de handbal feminin, în care SCM Râmnicu Vâlcea primește vizita puternicei grupări Buducnost Podgorica. Încleștarea dintre campioanele României și Muntenegrului se va desfășura în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, cu începere de la ora 18.30. Pentru sportivele noastre, acest duel de foc are mai multe mize. În primul rând, orice rezultat pozitiv (victorie sau remiză) ar însemna apropierea atingerii unei performanțe care, în urmă cu nu mai mult de un an, cu greu putea fi anticipată: calificarea echipei noastre în grupele principale ale Ligii Campionilor. Pe de altă parte, vâlcencele vor să își ia revanșa după înfrângerea la patru goluri suferită, în urmă cu două săptămâni, în meciul de la Podgorica. Nu în ultimul rând, jucătoarele de la SCM își doresc foarte mult o victorie pentru a le oferi un frumos cadou fanilor care le susțin necondiționat!
În acest moment, după primele trei etape, clasamentul Grupei C din Liga Campionilor se prezintă astfel: Brest Handball – 6 puncte (+19); Buducnost Podgorica – 4 puncte (+8); SCM Râmnicu Vâlcea – 2 puncte (-10); SG Bietigheim – 0 puncte (-17). La finalul celor șase etape, primele trei clasate se vor califica în faza grupelor principale din Liga Campionilor. Echipa care va termina grupa pe ultimul loc va accede în grupele Cupei EHF.
Tot în etapa a patra din Grupa C, franțuzoaicele de la Brest Handball vor primi vizita nemțoaicelor de la SG Bietigheim. Acest meci se va disputa sâmbătă, 2 noiembrie.