Vâlcea, paralizată de o pană generală de curent electric


• peste 150.000 de consumatori casnici au fost afectați. Avaria s-a resimțit și în rândul unităților economice de pe platforma industrială din sudul Râmnicului
Prin intermediul unui comunicat de presă transmis de cancelaria prefectului Radu Renga, reprezentantul Guvernului în județul nostru aduce câteva lămuriri referitoare la pana de curent care a paralizat vreme de mai bine de o oră partea de est a județului nostru (în zone urbane precum Drăgășani, Băbeni sau Călimănești), cât și Râmnicu Vâlcea. În rândurile următoare redăm comunicatul de presă referitor la întreruperea energiei electrice:
„Prefectul Radu Renga aduce la cunoștință că în data de 01.06.2016, ora 17.45, a fost convocată o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, determinată de evenimentul înregistrat în sistemul naţional de distribuţie a energiei electrice pe linile de foarte înaltă tensiune (220 kV şi 400 Kv). O consecinţă a acestui eveniment a fost aceea a întreruperii alimentării a staţiilor de transformare din localităţiile Râureni şi Stupărei şi implicit întreruperea alimentării cu energie electrică a agenţiilor economici de pe platforma chimică vâlceană (S.C. OLTCHIM S.A., S.C. CET GOVORA S.A., CIECH Soda Romania S.A. etc) şi cca. 150.000 consumatori din restul judeţului. Până în momentul transmiterii acestui comunicat nu au fost stabilite cauzele evenimentului, reluarea alimentării cu energie electrică realizându-se pas cu pas, sub comanda Dispeceratului Naţional, începând cu societăţiile de pe platforma chimică şi treptat cu ceilalţi consumatori.
Până la reluarea cu energie electrică pentru toţi consumatorii din judeţul Vâlcea, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea au fost dispuse următoarele măsuri:
– prealertarea ISU Vâlcea pentru intervenţie operativă în cazul apariţiilor unor avarii pe platforma chimică asupra instalaţiilor de răcire din procesul tehnologic, instalaţii ce funcţionează doar pe baza energiei electrice;
– dispunerea prezentării grupei operative la sediul inspectoratului pentru a fi in măsură să gestioneze operativ şi eficient eventualele situaţii de urgenţă apărute;
– fluidizarea circulaţiei auto în principalele intersecţii din municipiul Râmnicu Vâlcea şi celelalte localităţi, prin echipaje de poliţie;
– cooperarea cu toate celelalte componente responsabile pentru monitorizarea evenimentului şi asigurarea unui răspuns promt şi eficient în caz de nevoie.”