Vâlcea a dat ultima reprezentație în Liga Florilor


În această după-amiază, Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea s-au întâlnit în derby-ul ultimei etape din Liga Florilor de handbal feminin, ediția 2018/2019. Pe teren s-au duelat două formații foarte valoroase, ambele aflate pe podiumul întrecerii. Cu titlul de campioană câștigat încă de runda trecută, SCM Râmnicu Vâlcea a arătat că nu a mers la Bistrița (Gloria din localitate fiind ocupanta poziției a treia) doar pentru a face figurație pe teren. Echipa noastră a avut o primă repriză foarte bună, a condus aproape în permanență, Natallia Vasileuskaya fiind cea mai bună marcatoare a trupei râmnicene. Gloria s-a dovedit însă un adversar foarte redutabil chiar și pentru campioana României și a demonstrat din plin că merită să câștige medalia de bronz a Ligii Florilor și să reprezinte țara noastră în viitoarea ediție a Cupei EHF. Susținute de publicul vulcanic, bistrițencele au intrat la vestiare cu avantaj de un gol, scor 17-16.
După pauză, Gloria a menținut ritmul intens, forțată să dea totul pentru a învinge de rezultatele din meciurile în care rivalele pentru locul al treilea, Corona Brașov, Măgura Cisnădie și SCM Craiova, la disputau la aceeași oră. Bistrițencele au avut și cinci-șase goluri avantaj la mijlocul reprizei secunde. Vâlcenele au arătat că orgoliul de proaspete campioane nu le-a părăsit nici măcar într-un meci fără miză. Elevele lui Florentin Pera au luptat până la final (după cum chiar antrenorul le ceruse într-unul dintre time-out-uri) și au rămas în calcule pentru un rezultat pozitiv până în ultimele două minute. Bistrițencele au avut însă tăria de a ține de scor suficient cât să se impună, tabela indicând la finalul jocului 31-28 în favoarea formației din nordul țării. Succesul echipei gazdă a fost pe deplin gustat de cei peste 1.500 de suporteri din sală, Gloria Bistrița câștigând astfel medalia de bronz în această ediție a Ligii Florilor, rezultat care îi permite să se califice în turul al treilea din viitoarea ediție a Cupei EHF.
În ceea ce o privește pe echipa noastră, suntem convinși că pătimașii iubitori ai sportului nu se vor supăra pe handbaliste pentru acest eșec, venit într-un moment, după cum aminteam mai sus, când rezultatul nu mai conta. Important este ca fetele noastre să fie sănătoase, să evite accidentările și să de totul în viitorul sezon, atunci când vor evolua în Liga Campionilor, în Liga Florilor în calitate de campioană națională și vor mai susține, în luna august, și un veritabil derby cu CSM București în Supercupa României.